Una dintre cele mai importante manifestări dedicate în România lui Victor Brauner
Aşa cum a precizat el, expoziţia se înscrie ca „una dintre cele mai importante manifestări de acest fel dedicate în România lui Victor Brauner”, iar realizarea acesteia este posibilă prin deschiderea şi amabilitatea de care au dat dovadă Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (care pune la dispoziţie 6 lucrări a căror valoare totală de asigurare este de 735.000 euro), Muzeul de Artă din Piatra Neamţ (care contribuie cu trei lucrări cu valoarea totală de asigurare de 69.249 euro) precum şi doi colecţionari particulari din capitală, Vladimir Pană (fiul scriitorului Saşa Pană) şi Mihai Gavrilă.
Unul din cei mai reprezentativi pictori ai curentului suprarealist
Victor Brauner (15 iunie 1903 - 12 martie 1966), fiul unui fabricant evreu de cherestea din Piatra Neamţ (şi fratele folcloristului Harry Brauner, întemeietorul Institutului de Folclor din Bucureşti şi al Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru”) s-a stabilit la Paris şi a devenit unul din cei mai reprezentativi pictori ai curentului suprarealist, fiind apreciat ca unul din marile nume ale picturii europene din mijlocul sec. al XX-lea.
Victor Brauner este totodată cel mai cunoscut pictor din lume născut în România şi cel mai bine cotat pe piaţa de artă.
A fost un inovator (împreună cu Ilarie Voronca a configurat conceptul de picto-poezie) remarcându-se printr-un stil unic, inspirat de spiritism, Cabală, alchimie, numerologie şi alte forme ale cunoaşterii.
Valoarea totală de asigurare a lucrărilor este de 804.249 euro
Între lucrările care vor fi expuse la Suceava se află şi cea mai importantă lucrare din România semnată de Victor Brauner, „Peisaj cu animal fantastic”, evaluată la 400.000 euro.
Valoarea totală de asigurare a pieselor care vor alcătui expoziţia este de 804.249 euro, prima de asigurare care trebuie plătită de CMB Suceava fiind de 2630 euro.
În acest sens directorul instituţiei muzeale lansează un apel către agenţii economici care vor să sprijine împlinirea acestei acţiuni.
Manifestarea expoziţională suceveană s-ar înscrie ca un eveniment deosebit care-l vizează pe Victor Brauner, realizată la împlinirea a 75 de ani de la prima expoziţie personală pe care i-a organizat-o Andre Breton la Paris, în aprilie 1934.