Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Modul cum a conceput această ultimă construcţie i-a adus recunoaşterea occidentală, americanii afirmând chiar că „Circul de Stat din Bucureşti reprezintă singura creaţie de arhitectură realizată în timpul bolşevismului”.
Printre toate operele maestrului în cei 50 de ani de activitate se regăseşte o singură vilă, duplex familial, şi aceasta se află în Suceava: vila din strada Cireşilor nr.1. Proiectul a fost prezentat în 1966 publicului sucevean în cadrul unei expoziţii de proiecte de vile.
Un tânăr medic, proaspăt stabilit la Suceava, Alexandru Pavel, şi soţia sa, Livia, au văzut macheta şi s-au îndrăgostit de acest model de casă, proiectat la standardele de dimensiuni impuse în acea perioadă. Din exterior, vila pare o construcţie impozantă, dar interiorul este mult mai mic decât s-ar aştepta vizitatorul. Este intim, cu spaţiul strict necesar familiei ideale de intelectual în epocă, părinţii şi doi copii. Doctorul Pavel a discutat cu o familie prietenă, colonelul şi profesoara Vasile şi Aurelia Cristea, şi au decis să ia împreună duplexul proiectat de marele arhitect. Au primit teren în apropierea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi visul lor a început să prindă contur. Proximitatea Mănăstirii Sfântul Ioan a impus însă unele constrângeri, faţă de proiectul iniţial, printre care interzicerea construirii unui gard, acceptându-se doar împrejmuirea făcută cu un gard viu.
Vila Pavel-Cristea s-a ridicat odată cu Casa de Oaspeţi
Construcţia vilei s-a realizat în acelaşi timp cu construcţia Casei de Oaspeţi, a durat un an, iar cele două familii s-au mutat în noua locuinţă în 1967. Casa Pavel are la parter bucătăria, un oficiu, un hol şi un living, de unde se iese direct pe terasa mare, loc de reuniune a familiilor şi numeroşilor prieteni. O scară interioară din stejar conduce către cele două dormitoare şi un hol, cu baie şi debara. Frumuseţea etajului o constituie tot o terasă care înconjoară, pe două laturi, casa. Ideea arhitectului a fost că interiorul, mic ca dimensiuni, trebuie să „crească” prin deschiderea către exterior, oferită de cele două terase imense.
Remarcabilă este şi scara de piatră de la intrarea în casă, în formă de curbă, dând senzaţia urcării pe o scenă. Vila este construită pe principiul că din casă trebuie să se ajungă în toate spaţiile, aşa că tot pe o scară de stejar se ajunge în pivniţa generoasă şi în garaj. Grădina cu chioşcul de vară şi cu statuetele din lemn şi piatră întregeşte ansamblul.
„Imediat după ce s-au mutat în casă, tatăl meu a trebuit să suporte un proces - celebra Lege 18 de verificare a averilor, proces pe care l-a câştigat în instanţă, dar în urma căruia a făcut primul preinfarct care i-a grăbit sfârşitul”, ne-a povestit una dintre fiicele sale, deputatul Sanda-Maria Ardeleanu.
Următorul locatar al casei care a plecat după dr. Pavel a fost soţia colonelului Cristea, în urma unei boli necruţătoare. După 7 ani de doliu, cei doi vechi prieteni, profesoara Pavel şi colonelul Cristea (care nu a avut copii) s-au căsătorit, aşa că întreaga casă a rămas în familie. Soarta a făcut ca Livia Pavel- Cristea să rămână din nou singură şi asta a determinat-o să se mute într-un apartament din apropiere. Jumătatea în care a locuit cu primul său soţ a rămas Sandei-Maria Ardeleanu, iar cealaltă jumătate, celei de-a doua fiice, dr. Corina Stănescu.
„Nicolae Porumbescu a locuit mereu, în imaginarul nostru, împreună cu noi”
De-a lungul anilor, vila locuită de familia Ardeleanu a suferit mai multe modificări sub bagheta arhitectului Ady Mocanu, cu modernizări ale spaţiilor, în funcţie de nevoile şi gustul celor care au locuit-o.
Proiectul iniţial dă posibilitatea unor amenajări interioare care să permită înnoirea spaţiului de locuit şi odihnă, astfel că nimic din ceea ce s-a adăugat nu este în plus sau fără armonie cu ceea ce deja era. Familia Stănescu a apelat la arhitectul Constantin Gorcea, care a supraetajat casa şi a adaptat spaţiul la mărirea numărului de membri, familia Ardeleanu a preferat, în urmă cu un an, să se mute într-o casă nouă, mai mare, situată la câţiva metri de cea veche. Cele două dormitoare din proiectul iniţial au devenit insuficiente pentru părinţi, bunici, copii şi nepoţi.
„Casă a copilăriei pentru trei generaţii, această vilă, impropriu numită de noi, acum, Casa Veche, ne-a purtat noroc, marcându-ne existenţa: punct de sprijin, reper existenţial, loc intim al desfăşurării tuturor momentelor importante ale vieţii, spaţiu cald, primitor, refugiu în faţa agitaţiei cotidiene. Rămâne un spaţiu al fericirii chiar şi acum, când, pentru o vreme, este nelocuită, aşteptându-i pe cei care se vor întoarce sau vor alege să locuiască în ea. Chiar <părăsită> pentru câtva timp, zidurile casei degajă zâmbetele pe care le-a primit, cu generozitate, în cei peste 40 de ani de existenţă. O casă solidă, ca o mică cetate, cetatea fericirii unei familii, cu copii, nepoţi şi strănepoţi”, ne-a spus cu emoţie Sanda-Maria Ardeleanu.
Dincolo de prestigioasa semnătură pe care o poartă, zidurile odihnitoare ale „Casei Vechi”, grădina amenajată profesionist şi priveliştea către Parcul Cetăţii, de pe cele două terase sunt atuuri pe care, deşi elegantă, modernă şi spaţioasă, casa nouă nu le are.
"Nicolae Porumbescu a fost, fără doar şi poate, unul dintre cei mai mari arhitecţi contemporani. Memoria sa este vie în familia noastră. Împreună cu soţia a locuit, de altfel, mereu, în imaginarul nostru, împreună cu noi”, ne-a mai spus Sanda-Maria Ardeleanu.
