Conform datelor înregistrate la nivelul instituţiei şi prezentate ieri de directorul Alexandru Lăzăreanu, în 2008, au fost depistate 2.523 de cazuri noi, astfel încât la sfârşitul anului, numărul total al bolnavilor luaţi în evidenţă era de 17.384, din care circa 100 copii.
Din cauza bolii, anul trecut, 377 de persoane din judeţ au murit, mai arată statisticile DSP.
„Programul de evaluare a stării de sănătate a dus la o creştere foarte rapidă a numărului de pacienţi nou descoperiţi. S-a constatat o creştere de aproape trei ori mai mare decât în condiţii obişnuite”, a explicat Alexandru Lăzăreanu.
600.000 de români suferinzi de diabet, anul trecut
În România, în 2008, 600.000 de persoane erau luate în evidenţă cu diabet, ceea ce înseamnă aproximativ 6% din populaţie. Anual sunt descoperite între 50.000 şi 80.000 de cazuri noi, iar specialiştii sunt de părere că la o eventuală depistare activă în intervalul imediat următor cifra s-ar dubla.
În ceea ce priveşte situaţia la nivel mondial, aceasta este de-a dreptul îngrijorătoare, afirmă specialiştii, care vorbesc de o pandemie de diabet zaharat, în condiţiile în care în 2008 erau înregistraţi 246 milioane de pacienţi, iar pentru anul 2025 se estimează un număr de 380 milioane de bolnavi.
De menţionat că, pe glob, anual, aproximativ 70.000 de copii cu vârste până în 15 ani sunt descoperiţi cu diabet zaharat. Acest lucru înseamnă circa 200 de copii pe zi care, după ce sunt diagnosticaţi cu o asemenea boală ce nu poate fi vindecată cu actualele cunoştinţe medicale, nu au altă alternativă decât aceea de a învăţa să trăiască cu ea.
( 4 mar 2009, 17:02:47