Chiar de la intrare, trecătorilor le “făcea cu ochiul” o fascinantă fântână cu ciocolată, în vreme ce câte o fată te îmbia să guşti delicatesele ieşite dintre valurile cremoase, adică boabe imense de struguri, smochine şi alte fructe, învelite într-un strat gros de ciocolată.
La nici doi paşi distanţă, alte mărţişoare dulci ţi se ofereau, pe tăvile pline cu tot felul de prăjituri şi ciocolată de casă, ori pe platourile unde torturi cu fructe aşteptau să fie gustate.
Organizatorii evenimentului nu s-au limitat doar la aceste surprize, ci pentru ca mărţişoarele să fie şi mai dulci, au invitat publicul să le orneze cu mâna lor.
Concursul de ornat torturi a dat startul unui dezmăţ culinar, în care fiecare concurent a ornat tortul cum a ştiut el mai bine, dar s-a şi înfruptat din plin din delicioasele straturi, cu multă frişcă şi cremă de fructe.
Nici ziariştii nu au fost iertaţi de acest “supliciu”, fiind puşi să concureze între ei, în echipe în care au fost strecuraţi şi copii, care trebuiau să participe din plin la ornarea tortului.
Cea mai mare pedeapsă (sau răsplată), a fost cea de a termina cât mai rapid torturile rezultate, dar cu ajutorul publicului, mai ales al copiilor, misiunea a fost încheiată cu succes.
În vreme ce prezentatorul evenimentului, Cornel Grosar, găsea noi şi noi concurenţi, răsplătiţi regeşte cu torturi şi tarte, tineri şi tinere, cu braţele încărcate de frumoase lalele, au împărţit cu dărnicie florile, doamnelor şi domnişoarelor.
Surprize şi mai dulci, pe 8 Martie
Evenimentele de pe 1 Martie au fost practic o avanpremieră a celor care vor urma pe 8 Martie, când, de la ora 14.00, pe lângă deliciile culinare enumerate mai sus, la Shopping City Suceava vor fi date şi o mulţime de premii pentru doamne şi domnişoare – parfumuri, bijuterii, accesorii şi produse cosmetice.
Tot pentru ele, dar de la ora 16.00, a fost pregătit şi un super concert Alex, care le va cânta „Doar ea” şi “Yamasha”.