Anunţul a fost făcut de deputatul de Suceava Dan Gabriel Gospodaru, care a precizat că investiţiile în aceste spitale, printre care şi cel din municipiul Suceava, sunt sistate până la finalizarea verificărilor.
„Ministrul sănătăţii a spus că investiţiile vor începe după finalizarea unui audit pe care dumnealui l-a comandat şi care vrea să lămurească eficienţa acestor spitale şi modul în care s-a stabilit amplasarea lor. Asta în condiţiile în care fostul ministru, domnul Nicolăescu, a propus pentru judeţul Mureş, unde era el deputat, construcţia a 11 spitale şi dispensare”, a declarat Gospodaru.
El a mai adăugat că până la începerea construcţiei unui nou spital de urgenţă, parlamentarii PD-L de Suceava fac demersuri pentru obţinerea fondurilor necesare pentru modernizarea spitalului „Sf. Ioan cel Nou”.
Spitalele din Fălticeni şi Vatra Dornei vor primi fonduri de la bugetul central
Pe de altă parte, deputatul sucevean a precizat că în cursul acestui an vor continua investiţiile la spitalele din Fălticeni şi Vara Dornei. El a precizat că spitalul municipal din Fălticeni va primi în anul 2009 suma de un milion de lei, în timp ce spitalul din Vatra Dornei va avea o finanţare de 280.000 de lei, pentru lucrări de modernizare.
De asemenea, Dan Gabriel Gospodaru a arătat că împreună cu deputatul PD-L Dumitru Pardău a început demersurile în vederea transferării către primăria din oraşul Frasin a fostului spital pentru boli profesionale din această localitate, şi care în momentul de faţă este în proprietatea SC Min Bucovina SA Vatra Dornei.
Nu în ultimul rând, parlamentarul sucevean a declarat că în perioada următoare intenţionează să sprijine conducerea primăriilor din Capu Câmpului şi Vama în vederea promovării unui proiect de finanţare prin Programul Operaţional Regional, în vederea reabilitării dispensarelor din cele două localităţi.