Deşi este absolvent al Facultăţii de Geologie şi Ştiinţe Economice, Cătălin Mihuleac a preferat să lase deoparte ştiinţele exacte, în favoarea artei scrisului, căruia i s-a dedicat trup şi suflet.
“Am acordat principala atenţie pamfletului, întrucât el rămâne cel mai răsfăţat şi mai spectaculos gen de opinie. O gazetă fără pamflete e o gazetă incompetentă, iar pamfletarul e asemenea unui buldozer, pentru care nu există temă tabu, pe care să n-o poată aborda, cu mijloacele sale”, declară Cătălin Mihuleac despre conţinutul lucrării de doctorat.
“Frecventă este nu doar confuzia dintre pamflet şi tabletă, ci şi dintre acestea două, pe de o parte, şi editorial – altă specie a publicisticii de opinie, pe de altă parte. Am stabilit diferenţele dintre cele trei specii, constatând că tableta nu este eminamente critică, precum pamfletul, ba uneori poate fi chiar laudativă. Cât priveşte editorialul, el reprezintă punctul de vedere nu al unei singure persoane (ca în cazul pamfletului şi tabletei), ci al întregului staff redacţional despre un eveniment de larg interes public, disecat la rece”, a explicat Mihuleac, vorbind despre lucrarea sa de doctorat, întocmită sub conducerea ştiinţifică a prof. univ. dr. Liviu Leonte.
Manipularea opiniei publice
Unul dintre capitolele forte ale tezei lui Cătălin Mihuleac îl reprezintă cel intitulat “1907 şi 1989. Două mari manipulări ale opiniei publice prin intermediul presei”, în care este demonstrat modul în care pamfletele pot produce influenţări ale opiniei publice din partea presei.
“Pentru istoria ţării noastre, cea mai spectaculoasă mistificare pornită din presă este cea referitoare la răscoala ţărănească din 1907, când ziarul Adevărul bătea monedă pe cifra eronată de 11.000 de morţi, faţă de doar 419. Faţă de aceste cifre din 1907, Revoluţia din 1989 revenea cu incredibilul bilanţ de 60.000 de victime, urmare a acţiunii aşa-zişilor terorişti. Practic, manipularea de la 1907 seamănă mult cu cea din revoluţia anticomunistă din decembrie 1989”, a dat un exemplu Cătălin Mihuleac.