Un tânăr în vârstă de 20 de ani este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere după ce a furat o Dacie din curtea unchiului său. Cursa tânărului s-a încheiat după numai 50 de metri, acesta izbindu-se în gardul unei locuinţe.
Sâmbăta trecută, tânărul în cauză, Nicolaie N., în vârstă de 20 de ani, domiciliat în comuna Panaci, se afla la Vatra Dornei. După lăsarea întunericului s-a gândit să se îndrepte spre casă cu maşina unchiului său, Gheorghe L. A intrat în curtea acestuia, s-a urcat în Dacia parcată în faţa casei (lăsată deschisă), a pornit-o cu o şurubelniţă şi a demarat în trombă. După ce a scăpat autoturismul de sub control şi s-a izbit în gard, şoferul de ocazie a dispărut imediat de la faţa locului.
Oamenii legii de la Poliţia municipiului Vatra Dornei au reuşit să-l identifice pe tânăr alaltăieri, după cinci zile de cercetări.
( 1 mar 2009, 23:11:58
http://infowebexplore.blogspot