Un scandal izbucnit într-o familie din comuna Baia s-a sfârşit prost pentru ambii soţi, unul dintre ei fiind internat la spitalul din Fălticeni, iar celălalt la psihiatria Spitalului Judeţean Suceava.
În urmă cu două zile, poliţia a fost sesizată despre faptul că o femeie din localitate, Dorica C., în vârstă de 35 de ani, a fost internată în Spitalul Municipal Fălticeni, cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral deschis, plăgi contuze parieto-occipitale”, fiind victima unei agresiuni.
Poliţiştii au demarat o anchetă şi au aflat că, în acea zi, în jurul orei 10:30, între victimă şi soţul ei, Ioan C., în vârstă de 48 de ani, a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul şi-a lovit soţia în cap cu o bucată de lemn.
Pentru că agresorul suferă de schizofrenie afectivă tip depresiv, a fost internat de poliţie în secţia de psihiatrie Burdujeni a Spitalului Judeţean Suceava.
Cât despre victimă, medicii au opinat că viaţa nu i-a fost pusă în pericol şi că pentru vindecarea leziunilor de care a suferit are nevoie între 8 şi 10 zile de îngrijiri medicale.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.