Pavel Luca, din Bursuceni, este liderul sutelor de săteni care nu sunt de acord ca o parte a imaşului să ajungă în proprietatea bisericii.
„Părintele a solicitat mai întâi şase hectare pe izlaz, însă s-a demonstrat că parohia este îndreptăţită să primească doar 1,8 hectare de teren. Pe fostul teren al bisericii, în urmă cu mulţi ani, pe vremea CAP-ului, s-au ridicat 18 case, iar acum părintele vrea o suprafaţă la schimb. Suntem de acord ca biserica să-şi primească dreptul, însă nu pe izlazul comunal, care şi aşa este mic şi nu ajunge pentru animalele noastre”, a declarat Pavel Luca. El a explicat că îngrijorarea oamenilor pleacă de la faptul că balastiera care funcţionează în sat îşi desfăşoară activitatea pe un teren concesionat de la biserică, iar obţinerea terenului de pe izlaz ar permite extinderea balastierei, spre centrul satului.
Acuzaţii grave la adresa parohului
„Deja maşinile de la balastieră trec peste izlaz. Vor să se extindă şi acolo, toată lumea ştie acest lucru. Dacă nu e aşa, ne întrebăm de ce părintele refuză orice altă variantă. Casele noastre se dărâmă din cauza maşinilor de tonaj mare, care nu ar avea ce căuta pe drumurile din sat, iar părintele Constantin Marişca îşi urmează interesele”, a mai precizat Pavel Luca.
Oamenii din Bursuceni au trimis un protest la Consiliul Judeţean Suceava, cerând ca izlazul să rămână al primăriei.
Mai mulţi săteni cu iniţiativă au demarat procedurile de înfiinţare a unei asociaţii locale a crescătorilor de animale, şi vor să concesioneze izlazul, pentru a fi folosit în continuare pentru păscutul animalelor.
Primarul dă asigurări că imaşul rămâne al oamenilor
Acum două zile, primarul comunei Vereşti, Dănuţ Gavriliuc, a organizat o şedinţă în cadrul căreia s-a încercat medierea conflictului.
„Dacă oamenii din sat nu sunt de acord, nu vom da pământ bisericii acolo. Până la urmă, crescătorii de animale au dreptul să aibă imaşul lor, nu pot să vin eu şi să schimb lucrurile peste noapte. Chiar dacă părintele nu ar vrea altă soluţie, trebuie să accepte, nu poate să-şi pună tot satul în cap. O problemă este cu faptul că în rezerva primăriei nu este teren în plus, însă vom căuta o soluţie într-o şedinţă de Consiliu Local”, a precizat edilul din Vereşti.
Preotul confirmă posibilitatea extinderii balastierei
Confirmarea că balastiera s-ar putea extinde pe izlazul comunal a venit chiar de la părintele Constantin Marişca.
„Balastiera s-a făcut într-adevăr pe terenul nostru, prin concesionare perfect legală, printr-o hotărâre a Consiliului Parohial. Problemele ridicate de faptul că oamenii se declară deranjaţi de activitatea acestei societăţi ţin deja de administraţia locală. Nu ascund că societatea ar vrea să se extindă dacă i-am concesiona terenul din izlaz, care este în continuarea celui pe care deja lucrează. Şi în acest caz hotărârea va fi tot a consiliului parohial şi a forurilor superioare ale bisericii”, şi-a exprimat preotul Marişca punctul de vedere.
Acesta spune că principalul său oponent, Pavel Luca, ar acţiona din răzbunare pentru că în urmă cu câţiva ani nu l-a mai lăsat să fie pălimar, deoarece avea un comportament inadecvat.
Posibilitatea de a accepta teren în altă parte, aşa cum cer localnicii, este pusă de preotul paroh tot în seama consiliului parohial.
(27 feb 2009, 21:00:28