Existenţa coaliţiei PD-L-PSD este pusă în pericol dacă nu se va realiza procesul de descentralizare, a declarat ieri, la Suceava, premierul Emil Boc.
“Coaliţia cu greu îşi va justifica existenţa dacă nu face ce trebuie pentru România. Dacă acest guvern nu face descentralizarea, cu greu mai găsim o majoritate capabilă să facă acest lucru. Avem specialişti, avem expertiză, ştim ce trebuie făcut, dar este nevoie de voinţă politică. Nu sunt semnale că această voinţă politică ar lipsi”, a spus Boc.
El a precizat că le-a cerut miniştrilor ca miercurea viitoare, în şedinţă de guvern, să prezinte grafice cu paşii legali care trebuie făcuţi pentru realizarea descentralizării, în special în administraţie, sănătate, educaţie şi agricultură.
Primul-ministru a mai spus că în prezent se lucrează şi la Legea salarizării unice a personalului bugetar, o lege necesară care va aduce mai multă transparenţă în sistem şi care va conduce la eliminarea discriminărilor.
“Trebuie să eliminăm decalajele care s-au creat timp de 18 ani, prin care unele categorii privilegiate au reuşit să-şi impună un regim special de salarizare. Nu vor scădea salariile, dar unele categorii marginalizate vor avea salarii mai mari”, a spus Boc.