Potrivit statisticilor, anul trecut s-au produs nu mai puţin de 42 de astfel de infracţiuni, cu şase mai multe faţă de 2007.
„În ce priveşte autorii acestui gen de fapte, majoritatea sunt din categoria consumatorilor de băuturi alcoolice, cu educaţie precară, neintegraţi social etc.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panţiru, precizând că o bună parte dintre violuri s-au petrecut şi din cauza faptului că multe dintre victime nu au înţeles sau nu le-au fost explicate îndeajuns riscurile la care se supun în momentul în care intră în anturaje ocazionale.
În 2008, mai explică inspectorul Panţiru, s-au înregistrat nu mai puţin de 24 de infracţiuni de viol.
„Dintre aceste violuri, nouă, cu patru mai multe ca acum doi ani, au avut victime sub 15 ani, iar în trei cazuri, victimele au fost femei de peste 60 de ani”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Bestii aruncate după gratii
Una dintre cele mai teribile agresiuni sexuale comise asupra minorilor s-a petrecut în luna mai 2008, atunci când un tânăr în vârstă de 18 ani, Lucian Mironiuc, din satul Valea Seacă, a violat şi omorât o fetiţă în vârstă de şapte ani. Mironiuc a luat-o cu forţa pe copilă de pe islazul din apropierea casei acesteia, unde minora fusese trimisă cu vaca la păscut, şi a dus-o în pădure, unde a violat-o, supus-o perversiunilor sexuale şi apoi a omorât-o.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, magistraţii Tribunalului Suceava l-au condamnat la 23 de ani de închisoare pe George Stancu (28 de ani), un individ din Şcheia care, la jumătatea lunii februarie a anului trecut, a violat o fetiţă în vârstă de şapte ani, într-o magazie de lemne din Şcheia, ameninţând-o cu un cuţit.
În urmă cu aproximativ trei săptămâni a fost condamnat la 25 de ani de închisoare Remus Teslariu, în vârstă de 30 de ani, din comuna Fântânele, individ acuzat că a omorât o consăteancă în vârstă de 85 de ani, după care a întreţinut relaţii sexuale şi a profanat cadavrul bătrânei.
Minţi bolnave
Şocant a fost şi cazul lui Dumitru Homiuc (40 de ani), un individ din Dărmăneşti, arestat în luna mai 2008, pentru că, încă din 2004, îşi viola şi abuza sexual propria fiică, o minoră în vârstă de 14 ani.
Lista neagră cuprinde şi cazul lui Marcel Popovici (23 de ani), din Salcea, individ arestat pentru că şi-a siluit propria verişoară, o minoră de numai 11 ani, după ce a ademenit-o cu o îngheţată şi a dus-o în pădure.
Printre cele 42 de infracţiuni la viaţa sexuală comise în 2008 se numără şi violul comis asupra unei bătrâne în vârstă de 90 de ani, din Dolhasca, atacată în propria casă, în miez de noapte, de un individ necunoscut.
Autorul a fost identificat în persoana unui consătean, bolnav psihic, individ care a fost internat într-un spital de neuropsihiatrie.
Violatorul în serie, prins la a patra victimă
La sfârşitul lunii iunie 2008, pe Dealul Mănăstirii, de la ieşirea din Burdujeni înspre Salcea, a fost găsit cadavrul unei tinere în vârstă de 18 ani, din Pătrăuţi. Anchetatorii aveau să stabilească că tânăra fusese bătută cu sălbăticie, legată de mâini şi de gât cu un şnur, violată şi sugrumată.
Autorul, Maricel Brânză, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna botoşăneană Hăneşti, avea să fie prins după aproximativ două săptămâni, după ce pe urmele lui a fost pusă o armată întreagă de poliţişti care a scotocit zile întregi pe raza a nu mai puţin de cinci judeţe (Suceava, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Teleorman, Vaslui –unde botoşăneanul a lucrat anterior pe la stâne şi gatere)
Anchetatorii aveau să afle că au de-a face un violator în serie, care mai violase două femei şi o minoră în vârstă de 14 ani.
Brânză, care şi-a recunoscut cu seninătate faptele, a fost dat pe mâna judecătorilor şi îşi aşteaptă acum verdictul.
13 fapte de mare violenţă, cu autori necunoscuţi
În cursul anului trecut, infracţiunile de mare violenţă au înregistrat o scădere numerică, de la 24, în 2007, la 19, în 2008.
Omorurile, de exemplu, au scăzut de la 13 la 10.
Judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale au reuşit să soluţioneze toate aceste cazuri, cu excepţia tâlhăriei urmate de moartea victimei (Alina Corocăescu, o tânără în vârstă de 27 de ani), înregistrată la mijlocul lunii septembrie 2008, într-un apartament din cartierul Burdujeni.
În prezent, în evidenţele IPJ Suceava, figurează 13 infracţiuni de mare violenţă rămase cu autori necunoscuţi: cinci omoruri, o tentativă de omor, trei violuri şi trei tâlhării, toate urmate de moartea victimei, precum şi o pruncucidere.
Cea mai veche dintre fapte este un omor petrecut acum 14 ani, la Poiana Stampei.