Deşi trebuiau deschise până la finele anului trecut, trei dintre abatoare sunt încă în faza de construcţie, în timp ce patronii celor două intrate în funcţiune sunt în pragul falimentului.
Lucrează la 10% din capacitate
Alexandru Scheul, patronul primului abator cu ştampilă ovală deschis în judeţ, spune fără ezitare că situaţia în care se află este foarte grea. Abatorul său, de la Horodnic, este o investiţie de trei milioane de euro, 50% reprezentând contribuţia sa, iar restul bani de la SAPARD. La abator pot fi tăiate zilnic 70 de bovine, 100 de porcine şi 100 de ovine. Numai pe hârtie însă, pentru că, în realitate, la unitate se sacrifică animale doar două zile pe săptămână, şi atunci la capacitate de 50%.
„Am rămas cu minimum de muncitori posibili, pentru întreţinere, lucrez cam la capacitate de 10%. Dacă porci mai găsim, la bovine e o adevărată criză de efective. Toţi am investit în abatoare, însă nu e materie primă pentru activitate. O să ajungem să mergem câte cinci-şase procesatori la o bătrânică cu o vacă, iar ea o să facă licitaţie cu noi”, face haz de necaz Scheul.
Pe de altă parte, acesta spune că vânzările la carne au scăzut, iar preţurile la care este scos produsul pe piaţă nu poate fi diminuat din cauză că, fiind puţine animale, crescătorii nu lasă deloc din preţ. În aceste condiţii, cel puţin în cazul cărnii de vită, preţul s-a dublat în şase luni de zile.
Supravieţuirea, cuvântul de ordine
Scopul iniţial al acestor abatoare, de a pătrunde pe piaţa UE, nu poate fi deocamdată realizat, pentru că, din cauza cantităţilor mici de carne procesată, investitorii nu pot încheia un contract ferm.
Alexandru Scheul spune că o speranţă ar fi achiziţionarea de vite din Moldova sau Ucraina, însă deocamdată acesta este doar un plan.
„Am făcut o investiţie mare, nu am prevăzut această scădere bruscă a numărului de animale şi nici criza economică, iar acum mă presează creditul din bancă. Dacă se vor mai deschide şi celelalte trei abatoare nu ştiu ce va fi. Sperăm să trecem de acest an, să supravieţuim, şi apoi vom vedea”, a mărturisit Scheul.
Acesta spune că ar avea nevoie de minimum 4.000 de bovine anual pentru a lucra la capacitatea dorită, dar că proprietarii fermelor de vaci cresc, în mare majoritate, bovine pentru lapte, nu pentru sacrificare, iar micii crescători au renunţat în masă la această activitate.
„Sincer, ne merge foarte prost. Dacă guvernanţii nu iau măsuri pentru a stimula creşterea bovinelor, prin acordarea de subvenţii, abatoarele nu pot supravieţui. Din păcate, am ajuns să mă întreb dacă mai rezist”, ne-a declarat şi Vasile Pleşca, patronul abatorului de la Roşcani-Liteni, al doilea cu ştampilă ovală din judeţ, o investiţie de 9 milioane de lei.
Întârzieri ale fondurilor SAPARD
Acesta spune că, în ciuda crizei economice, piaţă de desfacere pentru carnea procesată se poate găsi, însă nu există animale, şi în special bovine, pentru tăiere.
„În 2004, când am început demersurile pentru proiectul SAPARD, nu era situaţia de astăzi. Am o capacitate de sacrificare de 100 de bovine pe zi, însă nu fac nici măcar jumătate”, explică Vasile Pleşca.
Cât despre cele trei abatoare care nu au fost încă deschise, depăşind termenul anunţat iniţial, este foarte greu de spus ce se va întâmpla. Sub protecţia anonimatului, unul dintre investitori ne-a spus că se află într-o situaţie disperată. A realizat încă de anul trecut partea sa de investiţie, cu bani împrumutaţi din bancă, iar banii de la SAPARD au venit într-un procent foarte mic. În aceste condiţii, bărbatul trebuie să achite lunar la bancă o rată foarte mare, şi nici nu poate produce nimic, aşteptând restul fondurilor europene pentru a putea finaliza lucrarea, de câteva milioane de euro.
(26 feb 2009, 09:04:02
Azi va plangeti ca nu aveti de unde cumpara animale.
Unde sunt carcasele din import?
Stati linistiti, taranii nu au murit de foame, pentru ei au destul, pacat ca prin aceste manevre se strica piatan si sufera cel care e nevoit sa cumpere zilnic produse din carne.
Nu doar guvernul e vinovat ca nu mai exista animale pentru abatorizare, ci si voi, procesatorii, n foarte mare masur.