„Eroina se numeşte Milka, precum vaca de la televizor”
Imediat ce intri în curtea casei ce aparţine familiei Colibaba îţi dai seama că acolo locuiesc nişte oameni gospodari. Bătrânul Ilie ne-a întâmpinat cu un mers greoi, pentru că în urmă cu câteva zile „am alunecat pe gheaţă, am căzut şi m-am lovit”. Chiar şi în aceste condiţii, bătrânul care are 80 de ani îşi ascunde cu succes vârsta, iar ochii şi zâmbetul şăgalnic de pe faţa sa dau impresia unui om cu cel puţin 20-30 de ani mai tânăr.
Soţia sa, Ileana, nu înţelege cum „s-a auzit aşa repede” de întâmplare la oraş şi ne priveşte cu o oarecare mândrie, dar şi cu acel bun-simţ specific numai omului de la ţară.
Ilie Colibaba ne-a condus în grajd, ne-a arătat-o pe „mama eroină” şi pe cei trei viţei şi ne-a povestit că mai are încă opt vaci. Astfel am aflat că „eroina se numeşte Milka, precum vaca de la televizor”.
„Nu m-am aşteptat la aşa ceva de la Milka. Vaca are opt ani, iar eu o am de doi, acum a fătat a doua oară. Mi-a făcut aşa o surpriză de m-am speriat. E o vacă bună, e Holstein, dă cam 15-16 kile de lapte pe zi”.
A lucrat 38 de ani ca zootehnist
L-am întrebat dacă animalul a fătat greu şi dacă a fost asistat de un veterinar. Moşul m-a privit pe sub sprâncene, cu un fel de mâhnire, după care m-a lămurit.
„Cum să chem un veterinar? Eu ce sunt? Am lucrat 38 de ani la CAP ca zootehnist, ar fi fost mai mare ruşinea. Un medic face cinci ani de şcoală, eu am experienţă de aproape 40. Şi eu ştiu să o controlez, să o caut, numai că nu pot să mă bag la chestii de medicină, că nu-s autorizat. E drept că nu am mai întâlnit caz ca ăsta, cu trei viţei, cu doi am mai avut. Milka a fătat uşor, viţeii au ieşit aşa ca din sac, ei îs micuţi”.
Conştient că am „gafat” în faţa bătrânului, am îndrăznit să-l întreb dacă nu e dificil să îngrijeşti nouă vaci.
„Nu-i greu, nu mă plâng, pentru că eu la animale lucrez cam trei ore pe zi. Mă ajută fiul cel mic, mai vine şi o fată. De descurcat mă descurc. Însă acum, iarna, e mai greu, pentru că atât cât produc ele laptele, pe care-l dau la fabrică la Câmpulung, tot atât consumă. Vara e mai bine, ne mai rămâne câte ceva”.
Pensie de 280 de lei pe lună
Am mai aflat că cei doi bătrâni, care au lucrat numai la fostul CAP, au pensie 280 de lei pe lună fiecare, dar că „ne descurcăm aşa”. Nevasta lui nea Ilie, Ileana Colibaba, care e cu doi ani mai tânără, (ea are „doar 78”) a privit la şeful gospodăriei şi, după ce a primit „din ochi” acordul, a spus câteva cuvinte în faţa reportofonului: „Mă bucur că Milka are trei viţei, că aşa a rânduit Cel de Sus. Nu-mi fac probleme cu crescutul lor, pentru că sunt obişnuită. De acum le dau lapte cu biberonul, mai pun câte un ou în lapte, ştiu eu cum să procedez. Important e ca Dumnezeu să ne dea şi nouă şi lor sănătate”.
„Un caz la zece ani”
Medicul veterinar Iulian Vasilovschi, de la Circumscripţia Sanitar-Veterinară din Rădăuţi, a afirmat că un asemenea caz, precum cel de la Satu Mare, este rar, poate că există un caz la zece ani. „Totul e ca evoluţia viţeilor să se desfăşoare normal şi ei să fie sănătoşi”, a precizat doctorul Vasilovschi.