Firma Genius, care a realizat un nou corp de clădire, pe spaţiul verde al blocului, sub pretextul extinderii de balcoane, deşi blocul nu avea nici măcar un balcon, a venit în Consiliul Local cu solicitarea de a schimba destinaţia spaţiului obţinut, în spaţiu comercial şi spaţiu de alimentaţie publică.
Opoziţie puternică din partea profesorilor din Consiliul Local
Planurile lor au fost date peste cap de aleşii locali suceveni, care s-au împotrivit din start ideii de a permite vânzarea băuturilor alcoolice sub pretextul amenajării unui spaţiu de alimentaţie publică – cramă sau crâşmă, la doar 30 de metri distanţă de unitatea de învăţământ, mai ales că există şi legi care interzic clar acest lucru.
“Dezaprobăm astfel de intenţii, de a obţine prin şmecherie schimbarea de destinaţie a unor spaţii. Este total inoportun să încurajăm consumarea de băuturi alcoolice în apropierea unităţilor şcolare”, a declarat preşedintele comisiei economice din Consiliul Local, Neculai Barbă, care a şi dat aviz negativ proiectului.
„De la acel aşa zis spaţiu de alimentaţie publică şi până la Colegiul Petru Rareş sunt 30 de metri. Legea prevede ca între şcoală şi cel mai apropiat restaurant să fie minim 500 de metri. Să nu uităm că acolo învaţă aproximativ 1200 de elevi, iar la internatul Colegiului Naţional sunt aproximativ 200 de elevi cazaţi. Este inoportună transformarea acelui spaţiu în spaţiu de alimentaţie publică”, a spus şi consilierul local Virginel Iordache.
Acestui proiect i s-a împotrivit făţiş şi Aurelia Petcu, încât cei mai înverşunaţi adversari ai vânzării de băuturi alcoolice lângă o unitate de învăţământ au fost cei trei consilieri locali care sunt profesori.
Contestaţii de la locatari şi de la conducerea Colegiului Petru Rareş
La decizia de a respinge schimbarea de destinaţie a corpului de clădire obţinut prin “extinderea de balcoane”, pe o suprafaţă de 31 de metri pătraţi, pe trei nivele, a contribuit mult opoziţia venită din partea locatarilor blocului nr. 19, de pe strada Mihai Viteazu.
“Societatea intenţionează să deschidă la demisolul imobilului un local de alimentaţie publică - tip cramă cu program nocturn, iar la parter doreşte extinderea spaţiului comercial. Întrucât pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri la demisol nu poate funcţiona o cramă, considerăm că intenţia societăţii Genius SRL este de a se extinde şi în subsolul tehnic al blocului, pe spaţiile boxelor, ceea ce contravine normelor de siguranţă a blocului”, se arată într-o petiţie mai amplă, depusă de locatarii blocului.
Acelaşi proiect a fost contestat şi de conducerea CN Petru Rareş, încât consilierii locali l-au respins în unanimitate.
(20 feb 2009, 14:35:09