Medicii de familie suceveni au abandonat ideea unor acţiuni de protest, întrucât au fost găsite soluţii pentru acordarea unui buget rezonabil pentru asistenţa medicală primară, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Medicilor de Medicină Generală, dr. Irina Badrajan.
Badrajan s-a arătat mulţumită de rezultatul negocierilor de ieri dintre Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Societatea Naţională de Medicină de Familie, arătând că formula de compromis la care s-a ajuns va permite cabinetelor să-şi continue activitatea în condiţii cât de cât satisfăcătoare.
Astfel, în urma discuţiilor s-a stabilit că pentru trimestrul întâi al lui 2009 valorile vor rămâne neschimbate, la nivelul anului trecut, în timp ce pentru celelalte trei valoarea minim garantată a punctului per capita a scăzut în limita unui buget de austeritate, de la 4,61 la 4,1, iar valoarea minim garantată pe serviciu s-a modificat de la 1,9 la 1,5.
Două programe naţionale de sănătate noi, în 2009
Pe de altă parte, în 2009, veniturile lunare de aproximativ 10% ale cabinetelor medicilor de familie, aduse de programul naţional de evaluare a stării de sănătate, vor dispărea odată cu încheierea acestei acţiuni la finele lui ianuarie. În schimb, vor fi derulate alte două, respectiv cel de screening pentru cancerul de col uterin şi cel de prevenţie a bolilor cardiovasculare, care chiar dacă se vor desfăşura pe o perioadă limitată de timp şi vor presupune diverse activităţi şi dotări vor mai aduce doctorilor un ban în plus.
Luni, medicii de familie ameninţaseră cu nu vor ezita să-şi închidă cabinetele şi să plece în concedii de odihnă, în semn de protest faţă de alocaţia bugetară pe 2009, diminuată cu peste 40%. Ei au explicat că doctorii cu mai puţin de 1.500 de pacienţi pe liste nu ar avea nici o şansă să împiedice falimentul, în condiţiile în care la nivelul sumelor alocate în 2008 cabinetele lor aveau un venit net de numai 1.200 lei.
(19 feb 2009, 07:52:31