Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, ar putea să-şi mute biroul din Palatul Administrativ la primul nivel al clădirii. În aceste condiţii, cabinetul şefului administraţiei judeţene va fi faţă în faţă cu biroul prefectului Sorin Popescu.
Practic, Flutur ar urma să preia actualul birou rezervat prefectului, în timp ce Sorin Popescu s-ar muta în biroul destinat directorului său de cabinet. În momentul de faţă, biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava se află la al doilea nivel al Palatului Administrativ, însă Gheorghe Flutur a anunţat, ieri, că în perioada următoare se va face o reorganizare a spaţiilor din întreaga clădire.
Flutur a precizat că această reorganizare se face pentru ca populaţia să aibă un acces mai facil în Palatul Administrativ, atât la Prefectură, cât şi la Consiliul Judeţean.
„Vrem să fie un acces mai bun al populaţiei la autorităţile judeţene. Eu cred că nu este în regulă ca accesul în Palatul Administrativ să se facă pe aceste holuri întunecoase pe care intri şi îţi rupi nasturii la haină, deoarece intrarea centrală este închisă după ora trei. Din acest motiv vreau să existe un acces mai facil pentru publicul larg”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a adăugat că de reorganizarea spaţiilor din Palatul Administrativ se va ocupa Consiliul Judeţean Suceava, care este proprietarul clădirii.
Gheorghe Flutur a subliniat faptul că reorganizarea spaţiilor şi birourilor are ca principal scop facilitarea accesului în clădire pentru cei care vin la Consiliul Judeţean şi Prefectură pentru rezolvarea unor probleme.
„La Consiliul Judeţean am avut un trafic foarte mare, pentru că foarte mulţi oameni au venit la noi în audienţă. Asta pentru că aşteptările sunt foarte mari de la Consiliul Judeţean şi de la preşedintele acestei instituţii”, a încheiat Flutur.