Un bărbat din judeţul Botoşani a fost prins de poliţişti în trafic, la ieşirea din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava spre Dorohoi, în timp ce transporta într-o maşină 11 saci plini cu ţigări de contrabandă.
Exploatând o serie de informaţii care au ajuns la urechile lor, oamenii legii de la Secţia de Poliţie Burdujeni au oprit în trafic, luni seară, în jurul orei 19.00, pe strada 22 Decembrie, un autoturism VW, condus de Gheorghe H., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în comuna botoşăneană Şendriceni.
Maşina era umplută cu saci de ţigări atât în portbagaj cât şi pe bancheta din spate, după numărare, în cei 11 saci fiind descoperite 4.000 de pachete de ţigări de diferite mărci, fără timbru, pentru care proprietarul nu a putut prezenta acte de provenienţă.
„Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.500 de lei, conform legii 12/1991-republicată”, a precizat inspectorul Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Ţigările confiscate au fost evaluate la 4.000 de lei.