Procesul care priveşte un litigiu pentru 50 de ari de teren din comuna Moara se află în acest moment pe rolul Tribunalului Suceava, iar ieri a fost programat primul termen de judecată. În cursul săptămânii trecute, una din părţi a primit acasă, prin poştă, un plic pe care erau aplicate trei ştampile cu inscripţia Curtea de Apel Suceava.
Conţinutul hârtiei din interior suna în modul următor: „Vă facem cunoscut că dosarul va fi trimis pentru analiză la instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, întrucât există o incompatibilitate între magistraţii care au judecat această cauză civilă şi dacă va exista vreo ilegalitate sau abuz de interes, se va dispune în termenul legal procedural civil judecarea cauzei prezente de către o altă instanţă compatibilă. Ca urmare a demersurilor noastre, vă vom ţine la curent cu decizia instanţei superioare care are gradul justificat de a da o decizie definitivă în demersul instanţelor judecătoreşti”.
Anca Popovici, avocata care-l reprezintă în instanţă pe cel care a primit falsa adresă, spune că şi-a dat seama că este ceva în neregulă imediat.
„În primul rând avea numărul de înregistrare prea mare, 3.300/2009, şi era greu de crezut că se poate ajunge în doar câteva săptămâni aşa departe. Apoi mai era şi modul de formulare, ceea m-a determinat să mă adresez conducerii Curţii de Apel Suceava. După o scurtă verificare mi s-a comunicat că instanţa nu a trimis niciodată o asemenea adresă”, a spus avocata Anca Popovici.
Plângere penală pentru găsirea autorului falsului
Preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hîncu, şi-a arătat indignarea vizavi de falsificarea acestui act şi implicarea instituţiei în jocuri murdare.
„Este pentru prima dată când ne confruntăm cu o astfel de situaţie. E un caz foarte grav, motiv pentru care am şi depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanei/persoanelor care a întocmit în fals acest înscris, folosindu-se de instituţia pe care o reprezint şi calitatea pe care o am”, a precizat Cezar Hîncu.
Potrivit preşedintelui Curţii de Apel Suceava, ştampila folosită avea tuş albastru, iar în realitate instituţia foloseşte tuş roşu. Un alt indiciu este utilizarea titulaturii „Ministerul Justiţiei”, ceea ce nu mai apare în acte de mai multă vreme, iar cuvintele din adresă nu au diacritice.
„Se induce ideea că acest dosar nu a avut parte de o judecată corectă, iar completele de judecată nu şi-au făcut treaba corespunzător, ceea ce nu poate fi acceptat. Îi rog pe toţi justiţiabilii care au suspiciuni să ne sesizeze pentru a lua măsurile care se impun”, a declarat Cezar Hîncu.
Miza procesului, 50 de ari de teren la Moara
Dosarul în care s-a folosit această adresă falsificată vizează un teren de 50 de ari situat în comuna Moara, a cărui valoare este de zeci de mii de euro. Actualul proprietar a cumpărat terenul de la un bătrân, care între timp a decedat, iar fiul său l-a dat în judecată pe titular pentru anularea „actului de învoială”. Alte trei „acte de învoială” au fost încheiate şi cu alte persoane, iar fiul fostului proprietar a pierdut toate procesele.
(17 feb 2009, 18:36:54
Asa ca.....