Firmele pentru care reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Suceava au constatat abateri de la legislaţia fiscală îşi desfăşoară activitatea în diferite domenii de activitate. Printre firmele cărora li se impută acte de evaziune fiscală se numără şi una care are ca obiect de activitate turismul.
Potrivit inspectorilor de la Fisc, reprezentanţii SC Terra Tour International SA Suceava nu au înregistrat în contabilitatea 5 facturi fiscale aferente comercializării unui număr de 4 autoturisme şi un autocar. În acest fel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 114.000 de lei, însemnând neplata impozitului pe profit, majorări de întârziere, TVA şi majorări de TVA.
O altă societate căreia i s-a întocmit decizie de impunere este SC Hidroterm Termoficare SRL Gura Humorului. Firma care avea ca obiect de activitate producţia şi distribuţia energiei termice şi a apei calde a ajuns să datoreze statului suma de 298.000 de lei, calculată pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 3 octombrie 2006.
Un alt agent comercial pentru care s-a constatat că a înregistrat acte care se încadrează la evaziune fiscală este SC Simadra Profi System SRL Rădăuţi, suma imputată ridicându-se la 108.000 lei.
O sumă ceva mai mică, 96.000 de lei, trebuie plătită de administratorii SC Silvamil SRL Vatra Dornei, o firmă care are ca obiect de activitate tăierea şi rindeluirea lemnului.
Ropotă: „Nu vom face rabat de la respectarea legii”
Directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a declarat că pe lângă aceste acte care îmbracă forme de evaziune fiscală, s-au mai înregistrat şi alte nereguli în activitatea firmelor locale.
Astfel, inspectorii fiscali au aplicat zeci de amenzi pentru nedeclararea bilanţului fiscal, dar şi zeci de avertismente firmelor la care s-au constatat abateri minore de la legislaţie.
„Toţi agenţii economici trebuie să înţeleagă că nu vom face rabat de la respectarea legii. Acolo unde constată abateri vom aplica sancţiuni dintre cele mai dure, care pot merge până la plângeri penale”, a declarat Petrică Ropotă.