În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul este cetăţeanul ucrainean Mihailovici M., în vârstă de 23 de ani, care trecuse ilegal frontiera cu intenţia de a ajunge în Ungaria, la Budapesta, pentru a-şi căuta un loc de muncă. Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Seriţan, a afirmat că ucraineanului i-au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, iar în cursul aceleiaşi zile Mihailovici M. a fost predat autorităţilor de frontieră ucrainene. Subcomisarul Poroch-Seriţan a mai precizat că în ultima săptămână au fost descoperite şi reţinute în vederea confiscării 8.607 pachete de ţigări în valoare de aproape 40 de mii de lei.