Problema fondurilor insuficiente pentru realizarea programului Termoficare 2008 – 2012 a fost ridicată de către primarul Sucevei, Ion Lungu, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, care a avut loc la finele săptămânii trecute, la Deva.
“Am semnalat Ministrului de Interne, Dan Nica, problemele existente în cadrul finanţării proiectelor de reabilitare a reţelelor de termoficare, în condiţiile în care pentru întreaga ţară au fost alocate doar 70 de milioane de lei, iar numai Sucevei ar trebui să-i revină 40 de milioane de lei. Conform proiectului, statul ar urma să contribuie cu 50% din valoarea lucrărilor, în funcţie de finanţarea asigurată de primării. Noi avem alocate 10 milioane de euro pentru aceste lucrări, deci ar trebui să primim încă pe atâta de la Guvern”, a declarat Ion Lungu, care a solicitat o suplimentare a fondurilor alocate la nivel naţional.
Din cele 10 milioane de euro obţinute prin proiectul „Suceava-utilităţi şi mediu la standarde europene”, dar şi cu promisiunea de a beneficia de încă pe atât de la Guvern, municipalitatea suceveană a demarat lucrările necesare pentru modernizarea a 15 puncte termice, dar mai ales cele de înlocuire a 2,5 kilometri de conductă principală, în zonele cu probleme, unde avariile apărute i-au lăsat adesea pe suceveni fără căldură chiar în toiul iernii.