Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 7 feb 2009 - Anul XIV, nr. 30 (4016)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Curentul pseudo-muzicii în România...

(descrierea unei situaţii concrete, prea-cunoscute)

Stau... pe o canapea din piele roşie, dat fiind că dragii mei colegi au avut superba inspiraţie de a ieşi la discoteca din M., în loc să stăm noi  liniştiţi la cabană... Pe masă -sticle, multe sticle, de parcă ele împreună cu gunoiul salivar ar vrea să sugereze profanitatea omului.

Sunt manele. Oamenii urlă scuturându-şi carnea de pe ei... Parcă ar fi un film de prost gust, subtil sugerat. În faţa mea... exemplarul tipic al subculturii rurale, îşi etalează  instinctele primare care îmi dau de înţeles faptul că teoria darwiniana se dezvoltă şi în sens invers. Însă acest individ, este întrecut oricum în ,,d-ale snobismului" de către ai noştrii manelo-orăşeni. Momentan... un cântec din care nu reţin, nu vreau şi nu pot să reţin, mai mult decât sugestiva expresie a acestei clase: "să moară măicuţa mea".                                     

Exemplarul este îmbrăcat într-o tipicitate obscena: are căciula suburbio-bazaristică, geacă de piele ucraineana, şi să nu ignoram detaliul principal: blugii 50 centiano-guţeşti. Chipul lui nu sugerează mai mult decât… Conform punctului de vedere socialo-îndoctrinar, specimenul este categorisit pe o treaptă de necoborât. Chiar şi în mintea celorlalţi manelişti, el este dezagreabil, pentru că nu are bani, pentru că are un posterior muncit în grajdurile tătânesului beţiv, în sfârşit... pentru că nu e cool. Pare că domnişoarele din scenă, ce-şi scutură slăninile în parfum de cosmetice, nu ştiu că atât teoretic cât şi practic, s-ar putea compara cu  cel descris mai sus. Nu ştiu de ce, dar ceva acolo mă doare... e un fel de iubire pentru întreaga Românie grajdiară nenorocită spiritual de viermii emişi din orificiile bucale ale lui Guţă, lui Peşte, sau alte artropode şi cotchii de aur, de argint, în fine. Dansează singur şi extaziat, aidoma cimpanzeului lui Kohler la vederea ciorchinelui de banane. Îşi duce mâinile cu degetele apropiate la nivelul cavităţii bucale, apoi, scuturându-şi cutia craniană simultan cu micul... nu contează, el îşi coboară membrele într-o dureroasă şi jalnicăŞi totuşi... mi-e milă de el şi mii drag, mii drag că se simte bine în propriul jeg mentalo-trupesc, că-l doare... nicăieri nu-l doare de faptul că mai există şi alţi homo valens prin jur. Îşi duce una din membre la locul unde, crede el, se află inima (partea dreaptă, lângă faringe), gesticulând în spatele Cătălinei. Deodată, frământat în alter ego de zbuciumul afirmării inimo-dosnice, se caţără între alte don'şoare care testeazăţa de frecare dintre corp şi stâlpi, între stâlpi, în fine. De aici individul nu se mai face văzut în aria vizualo-perceptivă. expresivitate. extaziate de principiile fizicii for

Manelotek-sesion  s-a finit o dată cu el, aşa că nu voi caracteriza un peisaj din imaginaţie. Veridic este faptul că numai în contact direct şi nemijlocit cu sursa, spectaculoasa lor exorcizare devine un neasemuit izvor de inspiraţie panoramică.

Baltaru Roxana Diana, Cercul  presă scrisă, radio–tv

 

Palatul Copiilor Suceava a organizat  concursul „Start IT”

Aflat la prima ediţie, concursul interjudeţean de informatică, „Start IT” se încheie astăzi. Acesta s-a desfăşurat în perioada 5-7 februarie 2009, pe mai multe secţiuni, programare – clasele II-IV, programare – clasele V-VIII, Microsoft Office Power Point – clasele IV-VI, pagini web şi film – clasele IV-VIII şi poveşti ilustrate pe calculator – clasele II-V. Sălile de desfăşurare a probelor au fost Sala AEL, cercul de informatică şi cercul cenaclu literar, unde s-au putut viziona filme.

 Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului este  prof. de informatică Ştefania Şoiman, împreună cu care m-am ocupat de pregătirea calculatoarelor pentru buna desfăşurare a competiţiei. Şi alţi colegi de-ai mei s-au implicat în pregătirea concursului şi aici aş aminti pe Sebastian Cocârlă, Ioana Mocanu şi Ariadna Beneş. Colegele mele s-au ocupat de programarea copiilor în sălile de concurs şi  de aranjarea materialelor pentru mapele profesorilor.

Trebuie să vă mărturisesc faptul că sunt pasionat de calculatoare şi vreau să ştiu să le utilizez cât mai bine şi corect. De aceea m-am înscris la acest cerc.

La concusul Start IT au participat 60 de elevi din clasele II-VIII dintre care 36 de la Palatul Copiilor Suceava, restul de la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, Palatul Copiilor Buzău, Satu Mare, Botoşani. Este singurul concurs interjudetean pe domeniul IT, destinat elevilor cu vârste cuprinse între 8 – 15 ani, care se desfăşoară în perioada de sfârşit a semestrului I. Doamna prof. Ştefania Şoiman ne-a spus că “acest proiect răspunde nevoii elevilor de verificare în vederea participării la naţionalele de profil din perioada aprilie – iulie a fiecărui an şcolar. Scopul concursului este  motivarea elevilor talentaţi din clasele primare si gimnaziale pentru  participarea la competiţii specifice domeniului IT. Prin participarea la acest concurs putem spune că s-a realizat  un schimb de experienţă între membrii si coordonatorii cercurilor de informatică din palate si cluburi ale copiilor din ţară, au fost descoperiţi  copiii interesaţi, talentaţi si performanţi din domeniul IT”.

Astăzi este organizată o excursie oferită participanţilor din ţară la mănăstirile Suceviţa, Humor, Voroneţ şi tot astăzi are loc festivitatea de premiere a elevilor urmată de un minispectacol. Săptămâna viitoare vă voi prezenta câştigătorii concursului.

Iulian Atănăsoae, Cercul de informatică

 

Festivalul Naţional de Teatru în limba engleză “Magic Fest”

Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi trupa “The Knockers” din cadrul acestei şcoli a organizat în această săptămână  prima ediţie a festivalului de teatru în limba engleză, la care au participat trupe de teatru pentru elevi din Bucureşti, Botoşani, Bacău, Câmpulung Moldovenesc şi Suceava.

Pentru a vedea cum se pregătesc elevii suceveni înainte de a evolua pe scenă, am mers la Colegiul “Petru Rareş” şi i-am surprins chiar în timp ce aveau repetiţie. Piesa pe care au pregătit-o m-a emoţionat mult, mai ales că şi muzica de la începutul piesei era deosebită. I-am urmărit atentă pe acei elevi mai mari decât mine cum interpretează rolurile. Cred că le plăcea mult ce făceau pentru că  se purtau ca nişte artişti adevăraţi. De la prof. Camelia Butnaru, iniţiatorul festivalului am aflat că “ideea iniţierii la Suceava a unui festival de teatru pentru elevi a pornit din preocuparea pentru teatru a elevilor colegiului, ştiut fiind că ei au organizat deja Drama Day, un mini-festival local, dar având în vedere şi numeroasele participări la festivaluri de gen a trupelor de la acest colegiu”.

Personajele, am aflat că au fost selectate atent, fiind organizate preselecţii pentru ca rolul să se potrivească bine celui ce îl interpretează. Mi-am dat seama că a juca teatru nu este chiar aşa de uşor, dar ai ocazia să fii tu însuţi. 

Tot de la doamna Camelia Butnaru am aflat că la “Magic Fest” au participat 70 de elevi de gimnaziu şi liceu, grupaţi în trupe de teatru.

Reprezentaţiile au avut loc la Sala Dom Polski, iar joi  a vut loc festivitatea de premiere. Palatul Copiilor Suceava a participat la deschiderea Festivalului Naţional de Teatru în limba engleză Magic Fest - 1 februarie 2009 cu un minispecatacol condus de profesorii  Mihaela Schiotis şi Mihai Lungoci. Acţiunile copiilor de la Palat au continuat şi în zilele de 4 si 5 februarie 2009 cu spectacole de muzică şi dans.

Magda Cimbru, Cercul  presă scrisă, radio–tv

 

Crearea mediului de prietenie

“Activităţile de la Palaul Copiilor  au ca scop şi crearea unui mediu de prietenie, colaborare şi de popularizare a activităţilor cultural artistice pe care le desfăşurăm. După ce ne-am deplasat în unele localităţi din mediul rural unde am oferit spectacole de muzică şi dans, pe viitor activităţile se vor extinde pe domeniile creaţie confecţii, atelierul fanteziei, mai ales că se apropie sărbătorile primăverii”- ne-a spus Victor Şutac, directorul Palatului Copiilor Suceava.                   

 

Personalităţi - oaspeţi ai Palatului Copiilor

Printre cei care au călcat în ultimul timp pragul Palatului Copiilor, a fost şi Florin Munteanu, Membru Corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, secretarul ştiinţific al secţiei de ştiinţe geonomice, preşedinte fondator al Centrul pentru Studii Complexe – centru UNESCO. Florin Munteanu este iniţiatorul programelor de cercetare desfăşurate sub genericulNEXUS, promotor al formării tinerilor cercetători în domeniul ştiinţei Complexităţii şi coodonator al unor proiecte de cercetare fundamentală şi aplicativă din cadrul programelor naţionale şi internaţionale de cercetare. Între Palatul Copiilor şi Centrul pentru Studii Complexe este încheiat şi un parteneriat.

Un alt nume, Ştefan Ghidoveanu publicist-comentator în cadrul redacţiei Ştiinţă a postului Radio România Cultural - Societatea Română de Radiodifuziune. Este traducător, coordonator al colecţiei Nautilus de la Nemira,  realizatorul celebrei emisiuni radiofonice “Exploratorii lumii de mâine”, dar şi  primul care ne-a oferit varianta în româneşte a cărţii lui Philip K. Dick.

Întâlnirea cu jurnaliştii de la Palatul Copiilor a fost intermediată de membrii Clubului ‘Cygnus-Quasar’şi s-a bazat pe subiecte cu tematici diferite din aria SF-ului.

Membrii Cercului presă scrisă, radio-tv

 

Palatul Copiilor un loc unde părinţii şi bunicii trăiesc clipe frumoase alături de copii

Zilnic pe holurile Palatului Copiilor ne întâlnim cu părinţii şi bunicii copiilor care activează la cercurile de aici. Cel mai adesea vin bunicii,  cu copiii mai mici. Am întâlnit-o  pe doamna  Aneta David şi mi-am  permis să-i adresez câteva întrebări.

Reporter (R): - Bună ziua! Ce faceţi aici?

Bunica (B): Bună ziua! Îmi aştept nepoţelul. Pe Răzvan.

R: Răzvan şi mai cum?

B: David Flutur Răzvan Cosmin. Este elev în clasa a IV-a şi vine la Palat. Eu vin cu el de 4 ori pe săptămână.

R :Înseamnă că este înscris la patru cercuri. (murmurând: câte nume are...) Dar la ce cercuri vine?

B: Este înscris la navo-modele, informatică, cenaclu literar şi limba engleză. Îi place în mod deosebit la informatică şi la navo-modele.

R: Cât de mult credeţi că îl ajută faptul că vine la aceste cercuri?

B: Foarte mult...A învăţat să lucreze pe calculator, îşi dezvoltă simţul practic şi petrece timpul liber în mod util şi plăcut.

R: Foarte adevărat. Dar vă este greu să veniţi aici în fiecare săptămână? Şi de mai multe ori pe săptămână?

B: Nu-mi este greu. Mai ies din casă ... Vin aici cu multă plăcere pentru că vreau să-mi ajut nepotul.Vreau să fie un om util pe viitor.

R: De când vine nepotul dumneavoastră la Palat?

B: Vine de la începutul anului. A venit mai întâi la un cerc, apoi s-a înscris şi la celelalte. La cenaclu îşi dezvoltă creativitatea, la engleză învaţă pronunţia corectă, iar la navo-modele construieşte împreună cu colegii. Au noroc copiii ăştia. Eu la şcoală am învăţat limba rusă. Aşa era pe-atunci... Acum  cu engleza te descurci peste tot.

Am stat de vorbă şi cu doamna Octavia Maruneac din Mihoveni, care ne-a spus că a venit la Suceava în vizită la copii, iar nepoata Alexandra,  a rugat-o să vină cu ea la Palat să vadă ce frumos este. Într-adevăr pentru unii bunici sau părinţi a-şi aştepta copilul care vine la unul din cercurile de la palat, nu este un timp pierdut. Pe hol avem un televizor la care aceştia pot urmări diverse programe, pot asculta muzică, pot citi rubricile de la revista de perete sau pur şi simplu pot discuta între ei. Mulţi spun că pe vremea lor nu erau astfel de locuri de petrecere a timpului liber. Poate că venind acum aici la noi la palat, se transpun şi ei în lumea copilăriei şi retrăiesc acele clipe într-un alt decor. 

Magda Cimbru, Cercul redacţie presă, radio-tv
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Curentul pseudo-muzicii în România....
 Vizualizări articol: 1814 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 5 voturi
Curentul pseudo-muzicii în România...5.055

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei