Firma unui cetăţean de origine turcă care comercializează angro diverse produse alimentare, ţigări şi alcool a prejudiciat bugetul de stat cu peste 300.000 de lei (trei miliarde de lei vechi).
În urma unui control al inspectorilor fiscali la SC SUDONO INT SRL Suceava, administrată de Otay Mahmut, s-au constatat mai multe nereguli în ceea ce priveşte modul de înregistrare a cheltuielilor, ceea ce a dus la diminuarea impozitului pe profit datorat statului, şi calculul taxei pe valoarea adăugată.
Astfel, printre neregulile privind încărcarea nejustificată a cheltuielilor se numără şi înregistrarea ca şi cheltuieli deductibile a unei sume de 137.101 de lei reprezentând datorii la bugetul de stat şi majorările aferente, stabilite la un alt control al finanţiştilor suceveni. De asemenea, firma a înregistrat nejustificat drept cheltuieli diverse sume reprezentând impozitului pe profit, care în realitate nu a fost plătit, cheltuieli cu servicii fără a dispune de documente justificative sau contravaloarea unor mărfuri deteriorate.
În acelaşi timp, în urma inventarierii stocului faptic de mărfuri s-a constatat că acesta are o valoare de 344.938 de lei, însă din evidenţele contabile a reieşit că firma trebuia să deţină mărfuri de 832.967 de lei. Astfel, s-a stabilit că SC Sudono Int SRL avea o lipsă de inventar de 488.031, fără TVA, motiv pentru care inspectorii fiscali au calculat suma încasată de comerciantul turc prin comercializarea mărfurilor, fără a le înregistra în contabilitate. Potrivit raportului de control a reieşit faptul că firma suceveană nu a înregistrat venituri de 569.874 de lei.
Şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a precizat că pentru neregulile constatate, inspectorii fiscali au stabilit că firma lui Otay Mahmut trebuie să plătească un impozit pe profit suplimentar de 85.838 de lei, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere de 36.647 de lei.
SC Sudono Int SRL nu a plătit TVA în valoare de peste 200.000 de lei
Pe lângă sustragerea de la plata impozitului pe profit, firma suceveană mai are de achitat şi peste 200.000 de lei (două miliarde de lei) reprezentând taxa pe valoarea adăugată.
Inspectorii fiscali au stabilit că societatea comercială nu a înregistrat în contabilitate venituri aferente mărfurilor comercializate în sumă de 666.602 de lei, pentru care s-a calculat TVA aferentă de 108.276 lei.
De asemenea, în perioada septembrie 2006 – septembrie 2008, conducerea firmei a declarat greşit valoarea TVA colectată şi dedusă, motiv pentru care s-au stabilit sume suplimentare de plată la bugetul de stat în sumă de aproape 85.000 de lei. Petrică Ropotă a arătat că pentru neregulile constatate în ceea ce priveşte calculul şi plata TVA, inspectorii fiscali au constatat că firma s-a sustras de la plata unei sume de 202.512 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere de 46.482 lei.
„Am solicitat organelor de control fiscal exigenţă maximă în efectuarea controalelor, având în vedere tendinţa unor operatori economici de a nu declara şi de a nu plăti datoriile către bugetul de stat”, a declarat directorul DGFP Suceava.