În scurt timp, aparţinătorii bolnavilor internaţi vor avea acces în secţii numai cu papuci de unică folosinţă în picioare şi pelerină peste hainele de stradă, pentru care vor plăti o anumită taxă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii, dr. Tiberiu Brădăţan, suma va fi una „modică, de unu sau doi lei”.
„Dorim să ne păzim de complicaţiile care ar putea să apară prin aducerea unor germeni de-afară, iar oamenii trebuie să înţeleagă că în actualele condiţii de criză financiară nu putem susţine integral plata acestor consumabile, dat fiind că sunt de unică folosinţă”, a adăugat medicul.
El a subliniat că, la finele lunii, Spitalul va organiza o licitaţie în urma căreia se va stabili firma furnizoare de papuci de unică folosinţă şi halate pentru vizitatori.
Echipament de protecţie contra unei taxe de unu sau doi lei
Aparţinătorii bolnavilor internaţi vor primi echipamentul de protecţie la intrarea în holul principal, unde va fi amenajată o recepţie. Ei vor fi identificaţi pe baza actului de identitate şi vor primi în schimbul sumei de unu sau doi lei o pereche de papuci de unică folosinţă şi o pelerină, iar astfel echipaţi vor putea pătrunde în secţii, la bolnavi. De menţionat că programul de la recepţie va fi de la ora 8.00 până la ora 18.00 şi va fi asigurat de o echipă de până la 6 oameni.
Un sistem de acest gen a funcţionat şi în trecut, mai exact de la înfiinţarea Spitalului şi până la Revoluţie, când aparţinătorii nu aveau voie în incintă fără pelerină.
(28 ian 2009, 12:03:21
NU DE DRAGUL DVS VIN VIZITATORII DOMNILOR DOCTORI IN SPITAL CI PT CA AU UNA SAU MAI MULTE PERSOANE CARE SUNT BOLNAVE SI CARE AU NEVOIE DE O INCURAJARE DE O VORBA BUNA PRECUM SI DE O MANCARE MAI SANATOASA FATA DE CEA PE CARE O DA-TI DVS PACIENTILOR IN FIECARE ZI.