Fapta de care se fac vinovaţi cei trei s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.00. După vizita la prieten, victima, Dan P., în vârstă de 36 de ani, din comuna Pojorâta, care avea tren mai târziu spre casă, s-a oprit la o crâşmă din comună. La ieşirea din bar, a fost urmărit de cinci localnici. Aceştia l-au atacat în drum spre gară, lovindu-l violent cu pumnii şi picioarele, după care i-au luat un telefon mobil şi suma de 20 de lei.
În câteva ore indivizii au fost prinşi şi reţinuţi pentru 24 de ore, în baza unei ordonanţe emise de poliţie. Trei dintre ei (Costel Ioachim Măcărescu, în vârstă de 21 de ani, Radu Florin Popa, în vârstă de 20 de ani, şi un minor de 16 ani, frate cu Costel Ioachim Măcărescu), cei care l-au lovit pe bărbatul din Pojorâta, au fost duşi în faţa judecătorilor, care au dispus arestarea lor preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Ceilalţi doi, Nicolae Cazaciuc, de 23 de ani, şi Ionuţ Măcărescu, de 19 ani (frate cu doi dintre arestaţi), vor fi cercetaţi în stare de libertate pentru că au fost complici la faptă.
Şeful Poliţiei Câmpulung cere mai multă incisivitate din partea magistraţilor
Având în vedere că în zona Câmpulung Moldovenesc au existat cazuri în care autorii unor infracţiuni grave au fost cercetaţi în stare de libertate, judecătorii considerând că faptele lor nu necesită măsura arestării, reţinerea celor trei i-a bucurat pe poliţişti, apelurile lor către procurori, şi prin aceştia către judecători, părând să aibă în sfârşit ecou.
Subcomisarul Dan Zoltan Apopei, şeful Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc, a ţinut să transmită un avertisment grupurilor care îşi fac din cap în zonă, afirmând că faptele cu violenţă nu vor mai fi cercetate cu autorii în stare de libertate.
„Chiar dacă prejudiciul a fost mic în acest caz, fapta în sine, tâlhăria, este gravă, putându-se ajunge uşor la consecinţe foarte grave. Nu avem de gând să mai tolerăm nici o manifestare agresivă, iar indivizii care îşi fac de cap bazându-se pe faptul că vor fi lăsaţi în libertate ar trebui să-şi pună mai multe semne de întrebare de acum încolo. Cu munca noastră şi mai multă incisivitate din partea procurorilor şi judecătorilor putem să-i punem la punct pe cei care comit astfel de fapte”, a ţinut să precizeze Dan Zoltan Apopei.