Aşa cum a declarat George Petrescu, director executiv al societăţii Darex Auto, concesionar Dacia-Renault-Nissan şi totodată membru în comitetul director al Asociaţiei Concesionarilor Dacia-Renault-Nissan din România (ACODAREN), una dintre propunerile dealerilor suceveni vizează menţinerea actualei taxe auto până la momentul elaborării unui act normativ în domeniu care să fie pus în acord cu cerinţele Uniunii Europene.
Potrivit lui Petrescu, actul normativ ar trebui să cuprindă măsuri care să ţină seama de interesele sectorului auto, inclusiv de menţinerea locurilor de muncă.
„Actul normativ va trebui să ţină cont de gradul de poluare de moment al autovehiculului, incluzând şi un impozit corespunzător pe mijlocul de transport în funcţie de gradul de poluare, având ca model reglementări existente deja în multe ţări europene”, a precizat Petrescu.
Programul „Rabla”, extins şi la persoanele juridice
Introducerea cu prioritate a unui act normativ care să reglementeze importul şi distribuţia de autoturisme second-hand de către persoanele fizice reprezintă o altă propunere avansată de dealerii auto suceveni. „Actul normativ ar trebui să conţină prevederi referitoare la restricţii cantitative precise pentru volumul admis pentru fiecare persoană fizică, prevederi în vederea plăţii taxelor şi impozitelor aferente acestei activităţi economice similare cu cele plătite de societăţile comerciale care desfăşoară aceste activităţi”, a subliniat George Petrescu.
Dealerii auto suceveni solicită guvernului sprijin în vederea găsirii de soluţii de creditare pentru relansarea consumului, precum şi demararea de urgenţă a programului „Rabla”.
„Propunem demararea de urgenţă a programului Rabla, chiar dacă bugetul pe 2009 nu este încă aprobat. Pot fi alocate fonduri în avans, pentru că durata de întocmire a dosarelor, întreaga procedură durează 1-2 luni, iar bugetul va fi aprobat între timp. Acest lucru ar avea drept consecinţe stimularea cererii imediate de automobile. Totodată solicităm ca programul Rabla să fie extins şi la Persoanele Juridice”, a spus directorul executiv al Darex Auto.
Dealerii auto îşi pun speranţe în parlamentarii suceveni
Petrescu consideră că autorităţile centrale ar trebui să adopte măsuri imediate pentru a atenua criza din sectorul auto, dând exemplul SUA, Germaniei şi Franţei.
„În toată lumea, guvernele au luat măsuri de sprijinire a sectorului auto pe toate segmentele lui, pentru că este vorba de un număr mare de locuri de muncă. Trebuie avută în vedere inclusiv industria pe orizontală. Spre exemplu, în SUA s-au disponibilizat fonduri pentru ajutorarea acestora. Franţa a anunţat luni acordarea unui ajutor de 5-6 miliarde de euro pentru industria auto naţională către cei doi mari producători, grupul PSA (Peugeot-Citroen) şi Renault. Ajutoarele vor consta în principal din garanţii de credit şi vor fi acordate în schimbul unei participaţii a statului în acţionariatul firmelor”, a mai spus Petrescu.
Dealerii auto suceveni intenţionează să invite parlamentarii suceveni la o discuţie pe tema crizei din sector, în speranţa că vor face demersuri pentru a pune în practică măsurile necesare.
Coaliţia dealerilor auto din judeţul Suceava cuprinde societăţile Darex Auto, concesionarul mărcilor Dacia, Renault, Nissan, Adria - concesionar Skoda, Revlaco Motors - concesionar Toyota, Automitric - concesionar Volkswagen/Audi, Autobitti - concesionar Fiat, Lancia, Alfa Romeo, Servunion - concesionar Peugeot, Tehnodinamic-concesionar Seat, Fetcom - concesionar Citroen şi Restaco - concesionar Mercedes.