Ordonanţa de Urgenţă nr. 79 din 18 iunie 2008 stabileşte că productivitatea muncii e criteriul de bază al constituirii bugetului pentru salarii, indice considerat inacceptabil pentru domeniul lor de salariaţii din societăţile de apă-canal.
Directorul ACET SA Suceava, Ştefan Groza, a explicat că productivitatea se calculează raportând numărul de salariaţi la veniturile societăţii, or, la ACET, numărul de salariaţi este constant, în vreme ce veniturile scad, prin scăderea numărului de consumatori. „Pentru ca salariile să rămână în 2009 aceleaşi ca în 2008, indicele de productivitate ar trebui să rămână acelaşi, dar acesta scade pentru că reduceri de personal nu mai putem face, suntem la limita de funcţionare, iar veniturile au scăzut. La cum stau lucrurile acum, nu putem menţine nici măcar fondul de salarii din 2008, acesta va scădea, după estimarea noastră, cu 15 la sută. Deci nu pot da oamenilor nici măcar salariile pe care le-au avut anul trecut, nu mai vorbim de majorări cu rata inflaţiei”, a declarat Ştefan Groza.
Cauzele scăderii veniturilor au fost, pe de o parte, reducerea numărului de consumatori prin închiderea unor unităţi industriale, iar pe de altă parte contorizarea, care permite ca fiecare consumator să-şi raţionalizeze consumul.
Dacă în sistemul pauşal media consumului lunar era de 4,5 mc apă rece şi 4,5 mc apă caldă/ persoană, deci 9 mc, după contorizare volumul mediu lunar consumat s-a redus la 3-4 mc/ persoană/lunar.
Ştefan Groza a arătat că, încă din vara trecută, operatorii de apă-canal au cerut Guvernului ca pentru ei să fie luaţi în calcul indicatorii de continuitate a serviciilor şi cei de calitate, iar demersurile au fost reluate şi către noul Guvern.
Sindicaliştii de la ACET, pregătiţi să iasă în stradă
Situaţia este urmărită cu atenţie şi de sindicate. Liderul sindical din cadrul ACET, Minel Irimia, a spus că a discutat această problemă cu colegii săi din ţară, din cadrul Federaţiei Apă-Canal, organizaţie care însumează circa 14.000 de membri, din totalul de 130.000 de angajaţi în sistem.
În cursul acestei săptămâni, Federaţia va face o întâmpinare către Guvern şi va solicita din nou ca pentru societăţile din această ramură să se fundamenteze bugetul pe baza altor indicatori decât productivitatea muncii.
„Nu poţi obliga omul să bea o cană de apă în plus ca să avem noi consum, respectiv venituri. La Suceava, îndată se închide Rulmentul, în februarie se închide şi Ambro, în viitorul apropiat ne vom baza doar pe consumul populaţiei. De unde venituri? Dacă în 30 de zile nu primim un răspuns favorabil de la Guvern, începem mişcările de protest”, ne-a declarat Minel Irimie.
La ACET Suceava, la nivelul întregului judeţ sunt 791 de salariaţi. Dintre aceştia, 494 lucrează în municipiul Suceava. Media de vârstă în rândul angajaţilor este 50 de ani, iar salariul mediu brut este 1.566 lei, mai mic faţă de media la nivel naţional, de 1.751 lei. Echipele de intervenţie lucrează în ture de 12-24 de ore, însă orele suplimentare nu s-au plătit niciodată. La ACET sunt compensate cu timp liber. La această oră, societatea de apă-canal este operator regional şi se ocupă de implementarea programelor SAMTID şi ISPA, cu finanţare europeană.
(20 ian 2009, 11:25:30