Din cercetările agenţilor de circulaţie rezultă că un şofer în vârstă de 28 de ani din Hunedoara, Cătălin U., aflat la volanul unui autoturism marca Opel Astra, a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, şi, pe fondul carosabilului acoperit cu zăpadă, a derapat. Scăpată de sub control, maşina a intrat pe sensul opus de mers şi a izbit un autoturism Ford Fiesta, condus regulamentar de Costel M., în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în comuna Păltinoasa. Rodica M., de 22 de ani, pasageră în această maşină, a ajuns la spital cu leziuni grave.
Cei doi şoferi au fost verificaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind 0, după care au fost duşi la spital, unde li s-au recoltat probe biologice.