Din nefericire, aşa cum susţin surse judiciare, respectivul a reuşit să o violeze pe una dintre minore, cealaltă reuşind să scape şi să sune disperată la 112.
Toată povestea s-a petrecut în după-amiaza zilei de miercuri (14 ianuarie a.c.), atunci când cele două fete, eleve în clasa a IX-a la un liceu din localitate, au plecat prin oraş să caute o gazdă pentru una dintre ele, care era din comuna Vama.
După ce s-au interesat la mai multe adrese, adolescentele s-au dus într-un bar să bea un suc. În localul respectiv, au fost acostate de un tânăr, Dorel S., în vârstă de 24 de ani, care le-a spus că le ajută să găsească gazdă. La un moment dat, respectivul le-a mărturisit că are o casă pe strada Parcului din localitate şi că ar putea să-i închirieze minorei din Vama o cameră. Cei trei au plecat împreună spre locuinţa tânărului pentru a vedea camera şi pentru a discuta despre ofertă.
Viol întrerupt de sirena maşinii de poliţie
Odată ajunşi la casa respectivului, au mai venit şi alţi doi tineri. La un moment dat, Dorel S. i-a zis minorei din Vama să vină cu el să-i arate camera, însă, în încăperea cu pricina, tânărul i-a propus fetei să întreţină raporturi sexuale. Văzând că minora îl refuză, a încercat să-i pună mâna la gură şi să o forţeze, însă adolescenta a reuşit să scape, fugind din casă pe o altă ieşire.
Între timp, cei doi tineri, amici de-al lui Dorel S., plecaseră din casa acestuia, în imobil rămânând doar cealaltă minoră. Aceasta povesteşte că a fost forţată de tânărul în casa căruia se afla să facă sex. Violatorul a fost întrerupt de sirena maşinii de poliţie care intrase pe strada Parcului şi se îndrepta cu viteză spre casa sa, după ce minora care a scăpat a sunat la 112 şi a reclamat totul.
Dorel S. şi-a abandonat victima şi a reuşit să fugă, fiind dat în urmărire locală.
Medicii legişti au confirmat că minora din Vatra Dornei a fost violată, iar cea din Vama prezintă leziuni specifice unei tentative de viol.
(18 ian 2009, 08:51:17
pur si simplu lasat fara barbatie si aruncat in inchisoare cu niste namile cu inclinatii sexuale inverse.