Dintre cele 253 de sancţiuni contravenţionale aplicate în numai câteva ore, mai bine de jumătate au ajuns la pietoni, în timp ce pentru viteză au fost date doar nouă sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate joi de poliţişti se ridică la 21.140 de lei.
Controlul poliţiei face parte din ampla campanie de prevenire a accidentelor rutiere, care se desfăşoară pe raza întregului judeţ, în perioada 12 ianuarie-12 februarie a.c. Controalele, în care sunt angrenate forţe sporite de poliţie, vizează cu precădere prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere provocate de şoferii băuţi sau aflaţi sub influenţa drogurilor, însă agenţii sancţionează şi celelalte abateri de la legislaţia rutieră.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava anunţă că, ieri, pe străzile din judeţ au acţionat 87 de oameni ai legii, cu un număr de 36 de autospeciale. Pentru ca acţiunea să poată fi organizată la o asemenea amploare, pe lângă agenţii de circulaţie, în controale sunt angrenaţi oameni ai legii de la structurile de poliţie rurală.
(18 ian 2009, 16:07:35