Pasiunea de colecţionar s-a dezvoltat din copilărie şi a început cu decoraţiile bunicilor.
„Provin dintr-o familie de multe generaţii de preoţi, eu şi fratele meu am fost prima generaţie care a rupt tradiţia. În familia noastră cel puţin unul dintre băieţi trebuia să fie preot, iar fetele se căsătoreau cu preoţi. Toţi au fost pasionaţi de istorie, bunicii mei au fost pe front şi au fost decoraţi. Primele decoraţii de la ei sunt, din 1877 şi 1913”, a povestit doctorul.
În familie există şi o pafta turcească de la 1727, care se transmite din generaţie în generaţie. Norocoasa care o deţine este o mătuşă a medicului. Ioan Costea spune că, pe când avea 12-13 ani, a rugat-o să i-o dea lui. „Mi-a cerut bani pentru ea, nu foarte mult, dar nu-i aveam. Mătuşa mea m-a învăţat ce înseamnă să pui un ban deoparte. Din 1955-1956 sunt pe urmele acelei paftale, dar n-am reuşit niciodată să o obţin. Poate de acum încolo”, spune Ioan Costea.
„Tata m-a sfătuit să mă feresc de aur”
Prima achiziţie adevărată a fost o monedă cu chipul regelui, în circulaţie în perioada copilăriei sale. Apoi a colecţionat tot ce a însemnat monedă românească obişnuită şi din argint, bătută de la 1867 până acum.
„Tata m-a sfătuit să mă feresc de aur, că nu aduce decât duşmănie şi distruge o colecţie. Mai târziu am văzut şi că în oraşul meu foarte mulţi evrei care aveau 'cocoşei' au făcut puşcărie pentru asta”, explică medicul de ce n-a căutat să achiziţioneze şi monezi de aur, mult mai valoroase.
Printre cele câteva sute de piese pe care le-a strâns de-a lungul anilor, cele mai valoroase au fost o monedă de 1 leu şi una de doi lei, din aluminiu, din 1952. Pe piaţa de profil sunt cotate la 500-600 de euro în pereche. Valoarea este dată de faptul că sunt extrem de rare, deoarece provin dintr-o ediţie limitată, bătută cu două zile înainte de stabilizarea monetară.
Deşi s-a ataşat de bănuţii din colecţie, dr. Costea s-a despărţit de ei în anul 2002, după ce s-a hotărât să-şi facă o casă. I-a vândut cu 6.000 de euro unui proprietar de magazin de numismatică din Bucureşti. Din această sumă şi-a mobilat casa pe care a finalizat-o anul trecut şi în care s-a mutat înainte de Crăciun.
A păstrat o parte din medalii, pe cele mai valoroase, pe care le are de la bunici, „Trecerea Dunării” din 1877, „Bărbăţie şi Credinţă” şi o plachetă cu toartă cu Mihai Viteazul, despre care dr. Costea spune că nu a mai văzut alta în România. Circa 100 de medalii au ajuns tot la numismatul din Bucureşti, iar celelalte plachete doctorul le-a dat „cu un preţ simbolic” unui băieţel din Fălticeni, pasionat de antichităţi.
Familia Costea a moştenit imobile şi terenuri de sute de mii de euro
Legăturile cu istoria ale doctorului Ioan Costea nu se opresc însă la monezi şi medalii.
Cununat de o descendentă a familiei Isopescu din Suceava, Ioan Costea a devenit moştenitor testamentar al acesteia şi după 1990 a moştenit mai multe imobile şi terenuri care au aparţinut cândva unor personalităţi ale istoriei şi culturii din Bucovina.
Astfel, dr. Costea a moştenit casa în care a locuit profesorul Samuil Isopescu, din centrul oraşului Suceava - fosta Casă a Sindicatelor, un imobil care a aparţinut teologului bucovinean Simion Reli - în Cernăuţi, un teren în centrul Sucevei, chiar pe strada Samuil Isopescu, circa 6 hectare de teren la Moara, etc.
Dacă ucrainenii i-au recunoscut fără probleme dreptul de proprietate asupra casei Reli, în România, procesul pentru Casa Isopescu a ajuns la CEDO, după ce o instanţă i-a dat dreptate doctorului şi celelalte au dat câştig de cauză Uniunii Sindicatelor Libere. Procesul a început din 1998 şi nu s-a încheiat nici acum. Pentru Casa Reli a solicitat statului despăgubiri, însă dosarul său, la fel ca alte sute din Suceava, se „analizează” dinainte de 2004.
Parcela de pe strada Samoil Isopescu a dat-o la schimb cu o casă veche, pe care a renovat-o şi a amenajat-o şi în care s-a şi mutat, după o viaţă trăită la bloc. Terenul de la Moara nu l-a obţinut faptic nici acum, în ciuda documentelor de proprietate, pentru că o parte din ceea ce este în proprietatea sa a fost dat de administraţia locală din Moara şi altora, iar cei care au greşit nu au reglementat situaţia.
Doctorul Costea se consideră un om norocos, dar precizează că tot ceea ce a obţinut s-a făcut cu multă muncă şi perseverenţă, cu atât mai mult cu cât, nu de puţine ori, beţe în roate i-au pus tocmai reprezentanţi ai instituţiilor statului.