La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava alarma s-a dat la ora 22.00. Primul care a observat că Bazarul este cuprins de un incendiu a fost pompierul de la AMBRO Suceava, un angajat de aici sunând imediat la 112.
Rând pe rând în zonă au ajuns nu mai puţin de 15 autospeciale ale pompierilor, echipele de intervenţie mai folosindu-se şi de şase motopompe.
Alături de pompieri, la stingerea incendiului au mai participat şi zeci de proprietari de chioşcuri din Bazar, disperaţi să-şi salveze bunurile aflate în magazine. Focul s-a extins cu repeziciune, favorizat de faptul că parte din materialul din care sunt confecţionate chioşcurile este foarte inflamabil, iar pompierii nu au putut interveni la capacitate maximă, din cauza lipsei unei căi de acces corespunzătoare. Dacă unii oameni nu au putut decât să strige disperaţi că le arde chioşcul, alţii au mai putut salva câte ceva.
„Am salvat marfa, am reuşit să ajung acolo şi să o scot până să ajungă incendiul la mine. Am salvat bunuri de 150-200 de milioane de lei vechi, dar mi-a ars chioşcul, pe care am dat vreo 2.000 de euro”, ne-a spus Costică Stoica, care, la fel ca toţi comercianţii cu care am vorbit, nu avea asigurare pentru chioşcul său.
„Nu ştiu ce am să fac. În Suceava s-a închis tot, nu am unde să muncesc, iar acum am rămas şi fără chioşc şi fără marfă”, ne-a spus Valerian Muntean, care nu a fost atât de norocos precum colegul său, bunurile pe care le avea în magazin fiind transformate în scrum.
Bazariştii reclamă că nu s-au luat măsuri minime pentru evitarea unei astfel de situaţii
Imediat ce au ajuns la faţa locului, forţele de poliţie şi jandarmi au oprit accesul în Bazar, pentru ca pompierii să-şi poată face treaba. Echipele de intervenţie (formate din Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Detaşamentele de Pompieri Suceava, Fălticeni şi Rădăuţi, Garda de Intervenţie Siret împreună cu Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă Ambro şi Aeroportul Salcea şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci) au reuşit să lichideze incendiul în jurul orei 1.45, în urmă rămânând însă dezastru.
Bazariştii care au avut chioşcuri distruse sau afectate de incendiu au fost lăsaţi să pătrundă în interior abia ieri în jurul prânzului, accesul lor fiind oprit atât de mult timp pentru ca specialiştii de la ISU Suceava şi criminaliştii poliţiei să adune probe şi să stabilească de la ce a plecat incendiul.
Comercianţii din Bazar au reclamat numeroase deficienţe în ceea ce priveşte măsurile luate de administratorii pieţei pentru a se interveni în cazul unei astfel de probleme.
În primul rând calea de acces a maşinilor prin partea din spate a pieţei se blochează la un moment dat, în apropiere de locul unde s-a produs incendiul, din cauza a două chioşcuri dispuse de o parte şi de alta a drumului. În acest sens, nu cu mult timp în urmă, mai mulţi comercianţi au întocmit o listă cu semnături, cerând ridicarea celor două chioşcuri care nu le permit să ajungă cu marfa mai aproape de locul în care vând ei. Cert este că dacă acestea nu ar fi fost dispuse acolo, maşinile pompierilor s-ar fi putut apropia mai mult de locul incendiului.
De asemenea, oamenii au mai acuzat că hidranţii care ar fi ajutat la stingerea incendiului nu au fost utilizabili o bună perioadă de timp, aceştia fiind folosiţi doar după ce persoana responsabilă a ajuns la faţa locului.
Numeroase nereguli descoperite de pompieri
Colonelul Mircea Gospodaru, adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, ne-a declarat că în hala modernizată a Bazarului normele de securitate împotriva incendiilor erau încălcate grav.
„Am găsit forate multe nereguli, multe defecţiuni, regulile de securitate privind utilizarea instalaţiilor electrice nu erau respectate. S-a procedat la încălzire cu radiatoare, cu reşouri, multe chioşcuri sunt racordate ilegal la energia electrică”, a spus colonelul.
Şi mai grav, avizul de securitate din partea pompierilor nu există.
„Pe la noi nu au trecut, pentru a cere avizul de securitate la incendii. Cu ocazia modernizărilor care s-au făcut ar fi fost posibilităţi de realizare a unei căi de acces, inclusiv a modernizării instalaţiei de stingere cu hidranţi exteriori. Înlesnirea accesului autospecialelor e o condiţie primordială prevăzută de regulamentul de urbanism general, însă din păcate aici nu s-a făcut aşa ceva”, a punctat colonelul Mircea Gospodaru.
Defecţiune la instalaţia electrică sau acţiune intenţionată
Anchetatorii au evitat să se pronunţe deocamdată cu privire la cauza care a produs incendiul.
Ei iau în calcul varianta unui scurtcircuit sau aprinderea unui reşou uitat în priză, însă nici acţiunea unei mâini criminale nu este exclusă
„Cazul este în cercetare, este luată în considerare şi o acţiune intenţionată deoarece au existat mai multe focare, iar între ele există porţiuni care au fost cuprinse abia ulterior de incendiu”, a declarat colonelul Lucel Lulciuc, inspectorul şef al ISU Suceava.
Constantin Netbai, administratorul Bazarului, recunoaşte că a primit o listă cu semnături a oamenilor nemulţumiţi de amplasarea celor două chioşcuri care blochează la un moment dat accesul maşinilor, însă spune că acestea nu încurcă foarte mult.
„Două chioşcuri au fost pe acelaşi amplasament şi în trecut. După lucrările de modernizare, acestea au fost reamplasate exact pe poziţiile în care se aflau. În lipsa acestora pompierii mai puteau înainta cu maşinile cel mult cinci metri, aşa că nu se poate spune că incendiul a fost oprit greu din cauza acestora”, se apără administratorul Bazarului.
Întrebat de ce nu s-a solicitat un aviz al pompierilor pentru funcţionarea halei, administratorul s-a prelevat de faptul că aceasta nu este finalizată.
Unii comercianţi au dat în teoria conspiraţiei
Majoritatea comercianţilor sunt aproape siguri că incendiul a fost pus de o mână criminală, şi cer ca poliţia să facă lumină în acest caz. Alţii merg şi mai departe şi sunt siguri că marile magazine, care le fac concurenţă, le-au dat o lovitură ca să-i elimine de pe piaţă. În viziunea lor punerea focului pe seama unui scurtcircuit ar fi doar o spălare pe mâini a celor care fac cercetări. Nici unul nu recunoaşte însă că în hală s-au făcut nenumărate improvizaţii, cablurile electrice fiind trase de la vecini la modul cel mai rudimentar.
Tronsonul afectat grav de acest incendiu este al doilea deschis, după cel dinspre apa Sucevei, ambele formând partea modernizată a Bazarului. Cele două platforme au presupus o investiţie de 58 de miliarde de lei vechi.
(15 ian 2009, 11:21:10