Şeful Poliţiei Comunitare Suceava, Viorel Horodenciuc, a declarat că pentru a descuraja hoţii, a fost necesară amplasarea unui poliţist comunitar cam la fiecare 200 de metri, de-a lungul străzilor ornate cu figurine luminoase sau alte ornamente.
“Chiar şi aşa ne-am confruntat cu o mulţime de tentative de furt, în toate zonele oraşului. Cum se îndepărtau puţin oamenii noştri de obiectele vizate de hoţi, cum aceştia erau cu ochii pe ele. De multe ori oamenii noştri au fugit după hoţi chiar şi jumătate de cartier, până când aceştia au renunţat la bunurile furate. Mulţi dintre cei care au încercat să fure sunt tineri, în special de etnie romă”, a precizat Viorel Horodenciuc.
Pentru paza obiectelor decorative din Suceava au fost desemnaţi în permanenţă 40 de poliţişti comunitari, în uniformă, în vreme ce alţii au supravegheat zonele principale fiind în civil, iar la evenimente speciale, precum Revelionul, numărul celor puşi să păzească a crescut la 140 de oameni.
Mocăniţa din Centru, ţinta hoţilor de fier
Printre cele mai “vânate” obiecte decorative au fost brăduţii luminoşi de pe marginea străzilor, pe care hoţii i-au smuls şi au plecat cu ei sub braţ.
Nici gardurile de lemn care au fost aşezate de o parte şi de alta a liniei de circulaţie a mocăniţei din centru nu au scăpat de atenţia hoţilor, o parte dintre acestea fiind recuperate de abia în capătul străzii Alexandru cel Bun, unde hoţii le-au aruncat pentru a scăpa de urmăritori.
Mai mult, chiar şi o bară metalică din partea din faţă a mocăniţei a dispărut, chiar din primele zile în care aceasta a fost adusă la Suceava, din acel moment fiind pusă pază permanentă asupra acelui obiectiv.
Dacă bara respectivă nu a mai fost recuperată, în schimb, toate celelalte obiecte decorative preluate pe inventar au fost predate municipalităţii, chiar dacă unele au fost recuperate chiar şi de la kilometri distanţă de locul unde au fost amplasate iniţial.