Primăriile vor returna la CAS taloanele nedistribuite
„Prin Hotărârea Guvernului nr. 1685/2008, publicată în Monitorul Oficial din 23.12.2008, s-a modificat şi completat HGR 357/2008 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate, inclusiv Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. Astfel, în această lună, până la data de 31, sunt valabile doar taloanele pentru prezentarea la laboratoarele de analize”, a spus purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Anda Sălăgean.
Ea a adăugat că, în baza respectivului act normativ, taloanele care nu au ajuns până acum în posesia destinatarilor şi care se află, din luna octombrie 2008, la primăriile din judeţ, nu mai pot fi utilizate şi vor fi trimise la CAS Suceava.
„Instituţia noastră a solicitat prin adresă scrisă primăriilor să ne returneze, până la sfârşitul săptămânii viitoare, aceste taloane pe care le vom arhiva. Primăriile vor raporta la CAS şi ASP Suceava numărul plicurilor redistribuite populaţiei şi al celor nedistribuite, precum şi motivul care a determinat această situaţie, cum ar fi destinatar decedat, mutat de la adresă etc.”, a punctat responsabilul de relaţiile cu presa.
Circa 60% din suceveni, evaluaţi de medicii de familie
De la demararea programului naţional de evaluare a stării de sănătate, în iulie 2007, şi până în luna noiembrie 2008, inclusiv, un număr de 385.156 persoane, reprezentând aproximativ 60% din populaţia judeţului, au fost evaluate de medicii de familie.
Dintre acestea, 315.597 sunt asiguraţi şi 69.559 neasiguraţi. Din totalul celor examinaţi în perioada menţionată, 124.895 au fost depistaţi cu risc de îmbolnăvire pentru diverse boli, reprezentând un procent de 32,4% din populaţia evaluată. Dintre cei evaluaţi de medicii de familie, 4.403 au fost persoane nou depistate cu afecţiuni confirmate prin examene de specialitate.