Gala “Superlativele turismului românesc” face parte din cadrul unei serii de evenimente intitulate “Redescoperă România! – Identitate naţională”, organizate de Revista “Vacanţe & Călătorii”, Fundaţia Amfiteatru şi Consiliul Judetean Suceava, cu sprijinul Ministerului Turismului.
Evenimentele se vor desfăşura în perioada 15 – 17 ianuarie a.c., la Gura Humorului, şi vor debuta cu seminarul naţional de turism, în cadrul căruia Elena Udrea va demara, în mod oficial, dezbaterile cu privire la modalităţile şi priorităţile de dezvoltare durabilă din turismul românesc actual. La seminar vor fi prezenţi agenţi economici din turism din întreaga ţară şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.
Un alt eveniment va fi Gala “Superlativele turismului românesc”, după care organizatorii vor prezenta numele celor desemnati de echipa revistei VIP, şi de cititorii acesteia, ca fiind cele mai importante personalitati din ultimul an din judeţul Sucava.