Una dintre aceste datini este Pluguşorul, care pentru locuitorii comunei Vatra Moldoviţei are o semnificaţie aparte, rostirea urăturilor de bun augur pentru 2009 începând pe data de 1 ianuarie la ora 11, la Mănăstirea Moldoviţa, una dintre cele mai vechi aşezări monahale, cu un important trecut istoric.
Pregătirile au durat aproape o săptămână
După Crăciun, locuitorii din Vatra Moldoviţei şi-au căutat simbriaşi pe la vecini, s-au îngrijit de confecţionarea bicelor din fuior de cânepă, groase, ca atunci când pocnesc, să răsune mai tare, au căutat prin pod clopotele, au confecţionat buhaiul dintr-o putinică pe care au legat-o la gură cu o piele dubită de oaie şi în care au fixat o şuviţă de păr de cal şi au găsit o traistă sănătoasă pentru încasarea câştigului comun. Încă de la ivirea zorilor zilei de Sfântul Vasile, un grup de gospodari din comuna Vatra Moldoviţei, din trei sate, au pornit o urătură după datina străbună.
Tot alaiul purta straie strămoşeşti şi era însoţit de lăutari din satele Paltinu şi Ciumîrna. Atracţia întregului grup a fost plugul cu roţi de lemn la care erau înjugaţi boii, frumos împodobiţi cu brazi, colaci şi ştergare albe din in. Primul popas s-a făcut la Mănăstirea Moldoviţa, unde plugarii cu întreaga recuzită, plug, bici, clopote, buhai, au tras brazdă prin omătul de jumătate de metru, pe locul unde Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a durat lăcaş de veşnică cinstire şi rugăciune.
Aşa cum am aflat de la învăţătoarea Ilaria Puşcă, unul dintre organizatorii manifestării, „obiceiurile tradiţionale de la Moldoviţa legate de Anul Nou au ajuns până în zilele noastre ca nişte spectacole de intensă trăire emoţională care, de cele mai multe ori, reflectă o realitate cotidiană şi care concentrează, ca şi în trecut, atenţia întregii comunităţi”.
Maica Benedicta i-a primit pe urători cu colaci şi vin
Iubitoare de tradiţii şi frumos, maica stareţă, stavrofora Benedicta, a mulţumit plugarilor după vorba urăturii „Să răsară până mâine, /Vin dulce şi Sfântă pâine”, umplându-le traistele cu merinde pentru drum.
În chiote de veselie, alaiul din Grupul Folcloric „Gura Izvorului” a urat de bine şi sănătate familiei preotului Dan Negură, parohul Bisericii „Sf. Mihail şi Gavril” din Vatra Moldoviţei. Ca de fiecare dată ursul, caprele, plugarii, hîtrii au stârnit hohote de râs şi aplauze din partea gazdelor, iar hora mare în mijlocul căreia au fost jucaţi preotul şi preoteasa a fost cea care a unit mână cu mână oameni care au transmis şi au primit în acelaşi timp veselie, voie bună, belşug în noul an.
„Nu se putea ca primarul comunei, inginerul Virgil Saghin, să fie ocolit. Urătorii din ceată, oratori vestiţi atunci când se ia iertăciunea la nunţile satului, au rostit cuvinte atent ticluite pentru spiritul glumeţ al primarului, un împătimit admirator a tot ceea ce reprezintă tradiţia şi jocul popular din Bucovina” – ne-a spus Ilaria Puşcă.
Odată cu lăsarea serii avea să se spargă jocul caprei şi al ursului la Pensiunea Valcan, în mulţumirea primarului Virgil Saghin şi a soţiei sale, profesoara Brânduşa Saghin, pentru urătură şi voie bună.
„Este un semn că la Vatra Moldoviţei oamenii trăiesc frumos şi au rădăcini bine înfipte în ogorul străbun. Boii şi stăpânul lor, un gospodar de la Demacuşa, s-au pierdut în munţii Demacuşii, iar plugarii şi-au dat întâlnire pentru 1 ianuarie anul următor. Să ne fie de bine şi la mulţi ani”, a mai adăugat Ilaria Puşcă.