Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Detaşamentului de pompieri Suceava, sâmbătă, în jurul orei 11:30, la faţa locului fiind trimise două autospeciale de pompieri.
Flăcările au distrus acoperişul casei pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, acoperişul grajdului pe 50 de metri pătraţi, o anexă, circa patru tone de cereale (grâu, porumb), circa 300 de kilograme de făină, o maşină de spălat, un aragaz, textile şi alte bunuri casnice.
În urma incendiului, s-au degradat pereţii şi planşeul locuinţei, valoarea totală a pagubelor fiind estimată la 20.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, valoarea bunurilor salvate din calea flăcărilor a fost estimată la circa 60.000 de lei.
„Incendiul a izbucnit din cauza aragazului amplasat necorespunzător faţă de materiale textile”, ne-a declarat, ieri, căpitanul Dan Baltaru, din cadrul ISU Suceava.