Obiectivele proiectului urmăresc cultivarea generozităţii, a spiritului de întrajutorare în rândul preşcolarilor. Atât copiii de la Grădiniţa „Luminiţa”, cât şi părinţii acestora au răspuns cu promptitudine la apelul copiilor din Buzău aflaţi în nevoie, astfel, că în prag de sărbători, s-a reuşit trimiterea a 18 colete cu jucării, hăinuţe, rechizite.
„Fiecare a dăruit din toată inima câte ceva din ce le prisoseşte în casă. Ori poate că darurile oferite nu le prisoseau, dar aşa au înţeles sufletele curate spiritul sărbătorilor: când dai, bucuria este mai profundă! Vizitele la Spitalul de Psihiatrie Siret, la Centrul de Asistenţă „Ingvar Kamprad”, la familiile nevoiaşe din localitate i-au familiarizat pe copii cu persoanele aflate în dificultate, persoane cu dizabilităţi, copii cu nevoi speciale şi le-au stimulat dorinţa de a-i proteja, de a le veni în ajutor. Iată cum, o sămânţă aruncată pe un teren fertil a dat roade! Mulţumim copiilor şi părinţilor ce îi educă pe cei mici în spiritul altruismului, al bunătăţii, al generozităţii”, ne-a spus educatoarea Vasa Erastov, directoarea Grădiniţei „Luminiţa” Siret.