Piaţa rablelor aduse din străinătate şi puse în circulaţie în România a explodat pur şi simplu în ultimul an. Suceava nu a făcut excepţie pe această linie, iar dintre judeţele Moldovei deţine supremaţia în domeniu. Datele statistice făcute publice de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor arată că sucevenii au cumpărat maşini second din străinătate într-un ritm ameţitor.
De la începutul anului şi până acum o săptămână, în judeţul Suceava s-au emis 21.225 de autorizări provizorii de circulaţie, ceea ce ne plasează pe locul 8 la nivel naţional.
„Cele mai multe vehicule pentru care s-au eliberat aşa-zisele numere roşii sunt second. O creştere importantă s-a constatat după 1 iulie 2008, când au intrat în vigoare reglementările privind plata taxei de poluare, la preţuri mult mai mici faţă de taxa de primă înmatriculare”, a explicat comisarul Florin Chiaptanaru, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.
Creştere de aproape 6 ori a numărului de autorizări provizorii
Creşterile la acest capitol sunt spectaculoase faţă de anul 2007, când s-au eliberat doar 3.808 autorizări provizorii de circulaţie, adică de aproape 6 ori mai puţin faţă de anul în curs.
Şi faţă de celelalte judeţe ale Moldovei, Suceava este fruntaşă. În Iaşi, de exemplu, s-au emis aproximativ 14.000 de autorizări provizorii, la Botoşani în jur de 10.000 de acte de acest fel, în timp ce vasluienii au solicitat puţin peste 4.000 de autorizări.
Mai multe numere roşii au fost emise doar în Bucureşti, Argeş şi alte 5 judeţe din Ardeal, respectiv Timiş, Mureş, Cluj, Braşov şi Bihor.
Şi la înmatriculările definitive, unde s-au înregistrat 23.165 de cazuri, sucevenii sunt în prima jumătate, pe locul 15 din toate judeţele României.
Locul 8 pe ţară şi la numărul de permise de conducere
Autorizările provizorii privind înmatricularea autovehiculelor nu sunt singurele care-i plasează pe suceveni în fruntea clasamentului. Şi ca număr de permise eliberate ne clasăm pe locul 8, cu 26.863 de astfel de acte, dintr-un total de 879.493 emise la nivel naţional.
Totuşi, faţă de anul trecut, cifra este considerabil mai mică, cu aproape 9.000 de permise.
„Motivele acestei scăderi trebuie căutate în două locuri. O dată, anul trecut s-au împlinit 10 ani de la eliberarea primelor permise în format electronic şi am avut o creştere semnificativă în rândul celor care şi le-au preschimbat. Al doilea aspect ţine de introducerea din acest an a examenului pe calculator, fapt care a dus la scăderea ratei de promovabilitate”, a arătat comisarul Florin Chiaptanaru.
Peste media pe ţară la raportul operaţiuni/funcţionar
În condiţiile actualelor creşteri, funcţionarii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava au avut de muncă suplimentar faţă de colegii din ţară. Dacă la nivel naţional, raportul operaţiuni/funcţionar a fost de 2.630 pe an, media înregistrată în judeţul Suceava este de 2.850.
(23 dec 2008, 11:12:12