Mai întâi în jurul orei 14.00, pe DN 17, în afara comunei Pojorâta, Ion C., în vârstă de 38 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism VW Golf, a scăpat maşina de sub control şi a intrat pe sensul opus de mers, lovind un autoturism Ford Tranzit, condus regulamentar de Mihai A., în vârstă de 27 de ani, din Dorohoi. Urmare a impactului, conducătorul auto care a intrat pe contrasens a suferit leziuni la nivelul feţei, care necesită până în zece zile de îngrijiri medicale. Poliţiştii au stabilit că şoferul a intrat în derapaj din cauza vitezei mari cu care circula pe un carosabil umed.
Aproximativ o oră mai târziu, un accident asemănător s-a petrecut pe DN 2E, în apropiere de comuna Berchişeşti. Din cercetările poliţiei rezultă că Emil N., în vârstă de 54 de ani, din Vaslui, aflat la volanul unui Fiat, a intrat cu viteză în curbă, pe un carosabil acoperit cu mâzgă, cauză din care a derapat şi a intrat pe contrasens, unde a lovit un VW, condus de Ioan T., de 29 de ani, cu domiciliul în judeţul Mureş. Acesta din urmă s-a ales cu o plagă tăiată la cap, însă leziunea nu i-a pus viaţa în pericol.
Al treilea accident s-a produs în jurul orei 22.00, pe DJ 208A, în comuna Udeşti. Aflat pe o porţiune de drum drept, Ştefan G., de 32 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui Citroen, a intrat în derapaj, maşina ieşind în afara drumului. El a suferit mai multe contuzii, pentru care necesită 6-8 zile de îngrijiri medicale. Şoferul, au stabilit poliţiştii, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, 0,72 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.