Printr-o adresă a Ministerului Economiei şi Finanţelor, şefului ASP, dr. Alexandru Lăzăreanu, i s-a pus în vedere să recurgă la o serie de “măsuri de eficientizare a cheltuielilor în perioada rămasă până la finele anului”, printre acestea numărându-se renunţarea la angajări, premii pentru salariaţi, plata orelor suplimentare.
De asemenea, directorului instituţiei i s-a recomandat să încheie asigurări auto obligatorii doar pentru maxim 70% din parcul auto aflat în dotare şi să tragă pe linie moartă o parte dintre maşini. În plus, el ar trebui să nu-şi mai plătească angajaţii pentru orele suplimentare lucrate în noiembrie şi decembrie, ci să le dea libere, să limiteze cheltuielile cu deplasările interne şi externe şi să aibă grijă ca angajaţii din subordine să efectueze cât mai puţine convorbiri telefonice.
Reacţie
Adresa l-a nemulţumit profund pe dr. Lăzăreanu, care a apreciat ieri că instituţia pe care o conduce nu poate funcţiona în condiţiile impuse. “Ar însemna să închid tot şi să plec şi eu acasă, fiindcă şi aşa nu mi-am luat concediu. Instituţia are nişte obligaţii faţă de cetăţeni în această perioadă, trebuie să asigure condiţii hoteliere corespunzătoare de Sărbători. Nu putem să renunţăm la o parte din maşini în condiţiile în care avem doar nouă, iar necesarul este de minim 15. Avem nevoie de ele pentru deplasarea inspectorilor în teren, pentru transportul de vaccinuri, controale. Cum să meargă să vadă unităţile care se deschid, să verifice condiţiile de acreditare a cabinetelor, să urmărească aspectele legate de condiţiile de muncă? Nu se pot limita cheltuielile cu deplasările sau telefoanele. Dacă la serviciu am un singur om, cum să-i dau liber în loc să-i plătesc ore suplimentare? Ar însemna practic să desfiinţez acel serviciu. Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să fie mai atent la cheltuieli pe parcursul anului şi să fi cheltuit mai puţin în campania electorală. Nu putem să ne îndeplinim obligaţiile cu oameni care stau în birou”, a punctat şeful ASP.