„După stabilirea miniştrilor, conducerile tuturor instituţiilor descentralizate vor fi împărţite, în mod egal, între PSD şi PD-L. Iar din discuţiile pe care le avem până în momentul de faţă nu este obligatoriu ca instituţiile subordonate unui minister condus de un reprezentant al unuia dintre cele două partide să fie conduse tot de membri ai formaţiunii politice respective”, a declarat Mîrza.
Liderul PSD Suceava a spus că modul în care vor fi împărţite funcţiile de conducere urmează să fie stabilit la începutul săptămânii viitoare. Gavril Mîrza a arătat că până în momentul de faţă nu poate să precizeze care dintre funcţiile de conducere ale instituţiilor descentralizate vor reveni reprezentanţilor PSD.
(19 dec 2008, 17:37:20
EI CU EI NOI CU NOI.
POFTA BUNA DE ROS OS DOMNOS !!!