„Întâlnirea” a avut loc în seara zilei de 16 decembrie, iar cei mici i-au pregătit Moşului un spectacol bogat cu colinde, poezii, urături şi alte obiceiuri tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă. Prima parte a programului a fost dedicată celei mai mari sărbători a creştinătăţii, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”, iar a doua parte a cooptat auditorul în atmosfera datinilor şi obiceiurilor româneşti din Moldova în perioada Sărbătorilor de iarnă.
Efortul „Albinuţelor” nu a rămas fără răsplată, iar Moş Crăciun a venit la copii cu tolba plină de daruri şi dulciuri. Părinţii, la rândul lor, şi-au răsplătit copiii cu dulciuri, mere, nuci şi colăcei.
Grupa Albinuţelor este formată din copii de doi şi trei ani, cei mai mici dintre preşcolari, iar pentru educatoarea Eugenia Caliniuc „Albinuţele” reprezintă cea de-a 37-a grupă a carierei sale de dascăl.
Prima întâlnire cu Moş Crăciun a fost una deosebită şi care, cu siguranţă nu va putea fi uitată de cei mici şi nici de părinţii şi bunicii lor, prezenţi la serbarea organizată la Grădiniţa nr. 15 din cartierul Obcini. Prima, dar nu şi ultima întâlnire a copiilor cu Moşul, pentru că pe perioada grădiniţei, vor mai urma încă trei alte serbări dedicate Moşului.