Apropierea Sărbătorilor de iarnă şi îndeosebi cea a Crăciunului este intens trăită de cei mici. Chiar dacă până la Crăciun mai sunt mai mult de două săptămâni, cei mici au dat deja startul colindelor.
Şcoala cu Clasele I -VIII Nr. 4 din Suceava a primit deja colindători, iar Grupul Folcloric „Mioriţa”, format din elevi din clasele primare de la Şcoala generală nr. 4 şi coordonat de institutorul Alina Stanciu, a susţinut un concert de colinde. La eveniment a mai participat şi formaţia de dansuri „Volksgruppe Edelweiβ”, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, alcătuit din elevi din ciclul primar de la clasa de germană a şcolii. Elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au susţinut un suită de dansuri.
Îmbrăcaţi în costume populare, elevii şi-au întâmpinat oaspeţii după obiceiul tradiţional, cu pâine şi sare.
Seara colindelor şi a dansurilor s-a încheiat, însă întâlnirile dintre cele două grupuri etnice vor continua. Şcolile din care fac parte cele două grupuri de elevi au încheiat un parteneriat menit a promova şi conserva valorile culturale ale bucovinenilor şi ale nemţilor din Bucovina.
„Dorim ca împreună să găsim cele mai eficiente modalităţi de păstrare şi de valorificare a tradiţiilor locale specifice bucovinenilor şi etnicilor germani bucovineni, dar şi responsabilizarea tinerilor în a-şi respecta, iubi şi păstra valorile moştenite”, a declarat institutorul Alina Stanciu, coordonatorul Grupului Folcloric „Mioriţa”.