Atmosfera de sărbătoare, creată prin brazii împodobiţi, prin lumini şi prin melodiile de sezon, care se fac auzite peste tot, a fost sporită prin prezenţa lui Moş Crăciun, care stătea de vorbă cu copiii, pentru a le afla dorinţele, în vreme ce un grup de spiriduşi şi crăciuniţe întâmpinau oamenii chiar la intrarea în mall, cu cântece vesele.
Cel mai aşteptat moment al serii a fost cel al prezenţei pe scenă a maramureşeanului Ştefan Hruşcă, ale cărui colinde au devenit nelipsite în perioada sărbătorilor de iarnă.
Vocea colindătorului şi frumoasele versuri au fermecat cei peste 1500 de oameni adunaţi în sala de spectacole de la etajul mall-ului, care au ascultat cu ochii strălucind de bucurie şi emoţie melodii precum “Deschide uşa creştine”, “Cerul şi pământul”, “Colindăm, Doamne, colind”, “Măruţ Mărgăritar” şi “Florile dalbe”, precum şi melodii de suflet, din Ardeal, dar îndrăgite de toţi românii.
Zeci de copii, adunaţi în faţa scenei, la un pas de interpret, au stat aproape nemişcaţi timp de o oră şi jumătate, cât a durat concertul de colinde, fermecaţi de muzică, în vreme ce părinţii lor şi sute de spectatori au cântat la unison melodiile atât de cunoscute şi apreciate.
Pentru ei, bucuria sărbătorilor Crăciunului s-a făcut simţită mult mai devreme anul acesta, prin intermediul colindelor lui Ştefan Hruşcă, iar duminică, de la ora 17.00, în aceeaşi locaţie, vor putea asculta un nou concert de colinde, în interpretarea solistului Benone Sinulescu şi a trupei Millenium.