Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 4 dec 2008 - Anul XIII, nr. 286 (3967)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Schimbare de macaz

Ancheta cu escrocheriile de la MES, preluată de DNA Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Escrocheriile de la SC MES SA Suceava au intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, care a declanşat verificări în acest caz. Procurorii anticorupţie au deschis un dosar penal şi au demarat o amplă anchetă pentru a lămuri modul în care s-au efectuat tranzacţiile cu bunurilor mobile şi imobile ale societăţii.

Procurorii DNA Suceava s-au autosesizat despre situaţia de la SC MES SA în urma articolelor prezentate de cotidianul „Monitorul de Suceava”. Pentru că suma cu care statul, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, a fost prejudiciat se ridică la peste 1 milion de euro, procurorii anticorupţie au considerat că dosarul este de competenţa acestei structuri.

Practic, DNA a preluat plângerea penală depusă încă de acum câteva luni la parchetele locale de conducerea DGFP Suceava.

Până în prezent a fost preluat doar dosarul existent la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, şi în care era cercetat executorul judecătoresc Cezar Ţugui pentru că a vândut bunurile SC MES SA Suceava, deşi acestea se aflau sub sechestru instituit de DGFP.

Cea de a doua plângere penală, şi care cel mai probabil va fi conexată cu cea deja preluată, se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Aceasta îl priveşte pe Dumitru Duduman, directorul SC MES SA Suceava, şi vizează aceleaşi licitaţii trucate pentru care este cercetat şi executorul judecătoresc Cezar Ţugui.

Dosarul deschis de DNA Suceava vizează infracţiunile de evaziune fiscală, iar indiciile arată că cercetările vor continua şi pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu.

 

Licitaţii aranjate de Ţugui şi Duduman

Licitaţiile pentru care executorul judecătoresc Cezar Ţugui şi directorul SC MES SA, Dumitru Duduman, au ajuns să fie anchetaţi de procurorii anticorupţie s-au derulat în 31 martie 2008, respectiv 30 mai 2008.

La prima licitaţie SC MWM SRL Suceava, firma lui Dumitru Duduman, a cumpărat toate bunurile imobiliare ale SC MES SA, fiind singura participantă la licitaţie. A doua licitaţie a avut loc în condiţii aproape similare, iar pentru achiziţionarea bunurilor mobile ale SC MES SA s-au prezentat doar două firme, SC MWM SRL şi SC ADY LOGISTICS SRL, una a lui Dumitru Duduman şi cealaltă a fiului acestuia, Andrei Duduman.

Pentru că toate aceste bunuri vândute de executorul judecătoresc Cezar Ţugui se aflau sub sechestru instituit de Fisc încă din noiembrie 2007, conducerea DGFP Suceava a atacat în instanţă ambele procese verbale de licitaţie. Tribunalul Suceava a dat câştig celor de la Finanţe şi a anulat licitaţiile, readucând situaţia la starea anterioară organizării pseudolicitaţiilor.

 

Datorii de peste 6,4 milioane de lei ale SC MES SA la bugetul de stat

Prin manevrele gândite de Ţugui şi Duduman se urmărea un singur lucru: fraudarea bugetului de stat. În cazul în care licitaţiile erau organizate de Fisc, banii obţinuţi din vânzare se împărţeau într-o anumită ordine. Prioritate au băncile care au creditat societatea, urmează statul, iar la final ceilalţi creditori. Ori, în acest caz, era posibil ca firmei MWM să nu-i mai revină mai nimic şi aceasta pentru că datoriile către bănci şi bugetul de stat pe care SC MES SA le-a acumulat în timp sunt exorbitante, de aproximativ 13 milioane de lei, din care către bugetul de stat în jur de 6,4 milioane de lei.

Legea care prevede cine poate vinde bunurile unei societăţi este OG 92/2003 republicată.

Articolul 136, aliniat 9, din această ordonanţă care se referă la Codul de Procedură Fiscală spune următoarele: „În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se va face, potrivit prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta (n.r. – de Finanţe)”, se arată în OG 92/2003.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ancheta cu escrocheriile de la MES, preluată de DNA Suceava.
 Vizualizări articol: 3452 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.80/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.8 din 10 voturi
Ancheta cu escrocheriile de la MES, preluată de DNA Suceava3.8510

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei