Toţi partenerii în acest proiect au fost prezenţi deja în 12 localităţi din judeţ, unde se găsesc comunităţi de romi, la discuţii luând parte sute de persoane, atât femei, cât şi bărbaţi.
După cum ne-a explicat Mihaela Grosu, preşedinta Societăţii Doamnelor Bucovinene, o primă grupă, formată din 15 tinere de etnie romă, a început deja cursurile de formare. Este vorba de femei din comunităţile de romi din Voitinel, Mitocu Dragomirnei, Suceava şi Pătrăuţi, alte tinere din această etnie, din zona Gura Humorului, urmând a începe cursul până la finele anului.
„Cursurile sunt acreditate de Ministerul Muncii, pe baza lor femeile urmând să poată lucra atât în ţară, cât şi în străinătate. Nu aş vrea să vorbesc foarte multe despre acest proiect acum, ci în momentul în care vor fi încadrate primele femei pe un astfel de post”, a declarat Mihaela Grosu.
Ea a precizat că absolventele cursului vor avea calificarea necesară pentru a îngriji vârstnici, fiind convinsă că în acest mod femeile vor deveni mai responsabile şi în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea propriilor copii.
La discuţiile cu romii a participat şi Constantin Şuvăr, directorul AJOFM Suceava. Acesta le-a oferit informaţii despre ce înseamnă un loc de muncă şi cum trebuie căutat acesta, despre cum se discută cu un angajator. Şuvăr i-a invitat pe romi să se înscrie în baza de date a agenţiei şi să urmeze gratuit cursuri de calificare în diverse meserii, fiind însă sceptic că va reuşit să atragă prea mulţi spre vreo specializare.