Furtul de apă din reţeaua oraşului a fost semnalat de Nistor Tătar, directorul SC Servicii Comunale SA Rădăuţi. Potrivit acestuia, sustragerile au început încă de joi, 27 noiembrie, prin montarea unor hidranţi în centrul oraşului.
„Apa ajunge la un patinoar administrat de o societate privată şi este folosită pentru formarea de gheaţă. Pentru a stopa furtul de apă ne-am adresat Poliţiei Municipiului Rădăuţi, prin adresele din datele de 28, 29 şi 30 noiembrie”, a declarat Nistor Tătar.
Totul părea să revină la normal sâmbătă seară, când conducerea SC Servicii Comunale SA, însoţită de reprezentanţi ai Poliţiei Rădăuţi şi de viceprimarul Constantin Galan, au oprit alimentarea ilegală cu apă. În paralel, furtunurile folosite la hidranţi au fost confiscate, iar poliţiştii au început audierea persoanelor care se ocupau cu această activitate.
Liniştea nu a durat decât până sâmbătă seară, aproape de miezul nopţii, când totul a fost luat de la capăt.
„Furtul de apă potabilă a reînceput în jurul orei 23.30, şi se desfăşoară şi în prezent sub supravegherea a doi poliţişti comunitari care susţin că au dispoziţie verbală de la domnul primar Aurel Olărean să protejeze furtul”, a precizat Nistor Tătar.
Olărean: „Poliţiştii comunitari păzeau patinoarul”
Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, primarul Aurel Olărean a negat că le-ar fi cerut poliţiştilor comunitari să supravegheze furtul de apă potabilă.
„Poliţiştii comunitari erau acolo pentru a păzi patinoarul. Poliţia va verifica tot ce s-a întâmplat şi la sfârşit va trage concluziile de rigoare”, a spus primarul din Rădăuţi.
Patinoarul din Rădăuţi a fost construit de o firmă privată, iar prezenţa poliţiştilor comunitari pentru paza unui astfel de obiectiv pare cel puţin bizară.
Mai trebuie spus că directorul SC Servicii Comunale SA Rădăuţi a depus o sesizare şi la Prefectura Suceava prin care solicită „luarea măsurilor legale împotriva celor vinovaţi”.