Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava, Ion Lungu, candidatul partidului la Camera Deputaţilor în colegiul electoral 1 Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, şi vicepreşedintele Vasile Ilie, împreună cu alţi activişti ai partidului au pregătit sticlele de şampanie pentru serbarea victoriei.
Cu 5 minute înainte de publicarea rezultatelor, democrat-liberalii au început să scandeze numele partidului, cei mai mulţi dintre ei fiind convinşi până în ultimul moment că PD-L va fi pe primul loc. Clasarea pe locul doi nu i-a descurajat, preşedintele Ion Lungu declarând imediat că scorul arată că „pentru prima dată în România, după 1990, dreapta a câştigat alegerile”, cu 30,6 la sută PD-L şi 20,4 la sută PNL.
„Sunt doar rezultatele unui sondaj la urne de la ora 16.00, or electoratul nostru iese la vot seara şi mai pot surveni modificări, acest rezultat parţial mai poate fi corectat în bine pentru PD-L. Eu sunt optimist că putem ajunge la guvernare. Am desfăcut mai multe sticle de şampanie deoarece suntem convinşi că am câştigat alegerile în judeţul Suceava”, a declarat Ion Lungu.
Acesta a spus că pentru România urmează o perioadă grea, când se vor resimţi efectele crizei economice mondiale, de aceea este nevoie de o guvernare profesionistă, pe care PD-L este gata să şi-o asume.
Întrebat dacă îi convine o alianţă cu PSD, în condiţiile în care unul dintre motivele pentru care a părăsit PNL a fost „derapajul spre PSD” al liberalilor, Ion Lungu s-a eschivat de la un răspuns direct şi a spus că „interesul naţional este mai presus de prejudecăţi”.
La rândul său, Sanda-Maria Ardeleanu s-a declarat convinsă că va câştiga mandatul de deputat în colegiul Suceava 1. Vicepreşedintele Vasile Ilie a spus că „faptul că în România dreapta a câştigat alegerile îmi dă încredere că România va trece mai uşor peste criza economică”.
Practic, după rezultatele exit-poll-urilor orice combinaţie politică pentru guvernare este posibilă: PSD - PNL - UDMR, minorităţi, PSD - UDMR - minorităţi, PSD - PD-L - UDMR, PD-L - PNL - UDMR - minorităţi, PSD - UDMR - minorităţi.