„Asocierea se va face între consiliile judeţene Suceava şi Botoşani, precum şi între Primăriile Suceava şi Botoşani, pentru modernizarea aeroportului Ştefan cel Mare Suceava. Chiar de acesta este în proprietatea CJ, el are o valoare foarte mare şi pentru municipiu, mai ales din perspectiva proiectului de dezvoltare metropolitană. Este foarte important pentru dezvoltarea mediului de afaceri, pentru turism, iar noi avem cel mai mult de câştigat de pe urma sa, fiind foarte aproape de noi. Împreună cu partenerii noştri, vom căuta soluţii pentru finanţarea activităţii aeroportului, să atragem investitori şi chiar să asigurăm co-finanţarea, dacă va fi cazul”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Proiectul de asociere cu Botoşani va fi supus aprobării Consiliului Local Suceava în şedinţa ordinară din luna decembrie.
(28 nov 2008, 15:31:35